Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Vasile Dîncu: "O vecinătate cu Rusia nu e simplă" | Ce "costuri" poate avea România în contextul războiului din Ucraina

Vasile Dîncu: "O vecinătate cu Rusia nu e simplă" | Ce "costuri" poate avea România în contextul războiului din Ucraina

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 21:17 23 Mar 2022 Modificat la 21:32 23 Mar 2022
47fa907d-aa8c-4ed4-89a6-6fd4ad5b8abe

Vasile Dîncu a spus că nu crede și nici nu există informații privind vreo intenție a lui Vladimir Putin de a încerca un conflict cu NATO.

„După părerea mea, este improbabil (să încerce un conflict cu NATO - n.r.). Nu cred. Așa cum se vede și acum, noi poate îl privim, într-adevăr, pe Putin ca fiind singur, ca fiind unul care își face singur strategia și nu ascultă de nimeni.

Ne-a dat semnele acestea, probabil că și strategic, atunci când i-a speriat pe generalii din zona lui în Consiliul de Securitate.

Însă este vorba de o strategie a unui unei mari puteri, a unui stat și acolo mai sunt și alți oameni și nu cred că este o strategie, un fel de strategia nebunului care se joacă prin este o strategie pe care acum îl recunoaștem ca fiind urmărită pas cu pas.

Şi după ce n-a reușit primul scenariu acela al capitulării rapide a Ucrainei, a trecut la un alt scenariu și este un scenariu care seamănă cu cel din Siria.

Vă aduceți aminte în Siria s-a întâmplat același lucru. Este același model: erau localitățile asediate, blocată alimentarea”, a spus Vasile Dîncu, ministrul Apărării

Întrebat dacă este un pericol pentru România, Dîncu a spus că nu vede pericol, dar există „costuri” în cazul în care Rusia ajunge la granița României.

„Sigur că noi avem costuri în eventualitatea, de exemplu, de a ajunge, odată cu Crimeea, ajunge Rusia la graniță cu noi.

Sigur că încercarea de a domina Marea Neagră poate deveni o problemă economică nu numai pentru Ucraina, dar și pentru noi. De asemenea, putem avea probleme dacă ne gândim că Moldova ar putea să fie un obiect, să spunem de amenințare.

Trecerea în Transnistria, venirea spre Transnistria ar putea să fie o problemă, o vecinătate cu Rusia nu este simplu, dar este o vecinătate a graniței NATO cu Rusia.

Și asta NATO ne-a demonstrat în ultima vreme, ceea ce poate nici noi nu mai credeam la un moment dat că va fi chiar așa o reacție robustă, chiar așa, o reacție rapidă și să vedem noi că NATO activează forța de răspuns, că trece de la cea de descurajare, la apărare”, a mai spus Vasile Dîncu, ministrul Apărării, în emisiunea Punctul de întâlnire de la Antena 3. 

Citiţi şi: Ministrul Apărării prezintă concluziile preliminare ale incidentelor aviatice din Tulcea

×
x close