"Am avut discuţii cu domnul ministru Budăi (n.r. Ministrul Muncii), am avut discuţii la nivelul coaliţiei, cu liderii partidelor din compunerea coaliţiei. Cu fiecare dintre ei am căzut de acord să prezentăm şi am prezentat discuţiile pe care le-am avut la Comisia Europeană, atunci când m-am întâlnit cu doamna von der Leyen, toţi comisarii de linie, astfel încât să avem o înţelegere cât se poate de clară vizavi de ceea ce înseamnă PNRR.
Este foarte corect că în interiorul documentelor de referinţă nu este o trecută o dată anume pentru a negocia sau renegocia anumite capitole sau puncte din PNRR.
În schimb, discuţia a fost de următoarea manieră. Haideţi să vedem în primii doi ani, concret ce s-a realizat, după care putem să discutăm în funcţie de modul în care a început şi s-a derulat programul în această perioadă de timp.
Pentru că de atunci încolo ne mai rămâne un slot de timp suficient de mare până la finele anului 2026 să putem să facem modificările în funcţie de evoluţiile concrete pe care noi le-am avut de la începerea programului.
Îl înţeleg foarte bine pe domnul ministru, este responsabilitatea dânsului şi a noastră a tuturor, să avem grijă de tot ceea ce înseamnă cetăţenul român, fie că este activ sau pensionar.
Am pus în centrul programului de guvernare cetăţeanul român. Este cât se poate de asumat că vom face tot ceea ce este posibil astfel încât prin deciziile pe care le luăm să putem să asigurăm acel venit pe care cetăţenii români îl merită atunci când au ieşit la pensie. Este vorba despre asigurarea unui trai decent. Nu vrea nimeni mai mult decât se poate, ci doar un trai decent.
În această responsabilitate pe care ne-am asumat-o vom face tot ceea ce este posibil. Personal, i-am zis domnului ministru că merg cu dumnealui la Bruxelles şi susţinem, negociem tot ce este de negociat, în condiţiile în care va trebui să avem modificări la Legea Salarizării, la Legea Pensiilor şi trebuie să punem pe masă, concret, ceea ce vrem cu adevărat să facem.
Sunt foarte optimist, dar şi realist, şi nu vreau să vând iluzii nimănui, motiv pentru care, în funcţie de bugetul pe care îl vom avea la dispoziţie, în funcţie de colectări, şi aici trebuie să subliniez o decizie cât se poate de asumată şi de clară, discuţii pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor, cu şefii ANAF, cu toţi cei care au responsabilitate în colectarea banilor la buget, sperăm ca prin măsurile pe care le-am luat, vizavi de introducerea facturii electronice, program care va demara la 1 aprilie, este o chestiune pe care n-aş vrea să fie interpretată că la 1 aprilie încep toate.
Şi nu cred că ne-am legat de această dată pur şi simplu de alt motiv decât acela că încheiem primul trimestru şi creem acea perioadă de timp începând de la 1 aprilie până la 30 iunie ca facturarea electronică să poată să fie aplicată, să fie un fel de pilot prin care toată lumea să reuşească să îşi calibreze toate elementele pentru a putea ca de la 1 iulie să devină obligatorie şi tot ceea ce înseamnă bussiness to bussiness să se facă în sistemul electronic.
Toate celelalte elemente care vor aduce beneficiu în sensul reglementării şi monitorizării trasabilităţii atât a mărfurilor, cât şi a banilor, ne-a dus la concluzia că prin aceste măsuri vom putea să sporim atragerea şi o plată a taxelor cât se poate de aproape de realitate.
Toate aceste măsuri vor fi luate în funcţie de cum evoluează situaţia concretă. Aţi vorbit de inflaţie, de creşterea preţurilor. Ele reprezintă indicatorii la care ne raportăm cu toate analizele pe care le facem la ministerele de linie. Ne întâlnim de câte ori este nevoie cu ministrul Finanţelor, Muncii, Economiei, astfel încât să putem să avem soluţiile necesare pentru orice derapaj legat de aceşti indicatori", a explicat premierul Nicolae Ciucă.