Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Manipulare uriașă pe tema legilor justiției

Manipulare uriașă pe tema legilor justiției

1 minut de citit Publicat la 19:29 08 Dec 2017 Modificat la 19:29 08 Dec 2017
Manipulare uriașă pe tema legilor justiției
Foto: pixabay.com

Site-ul stiripesurse.ro spune că pe rețelele de socializare circulă un tabel al modificărilor periculoase ale legilor justiției, fiind enumerate o serie de modificări preretins negative. 

 Manipularea
1. "Pasul unu. Au modificat statutul magistraţilor." 
De ce nu e manipulare
Evident, întreaga lege 303/2004 este despre statutul magistraţilor, lucru menţionat chiar în titlul actului normativ.

Manipularea
2. "Au scos din lege garanția de independență acordată procurorului." 
De ce nu e manipulare
Constituția României, mama legilor, la art 132, statuează cum procurorii își desfășoară activitatea conform 'principiului legalității, imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justiţiei'. Ceea ce se întâmplă deja.

Manipularea
3. "Procurorul ierarhic superior poate cenzura actele procurorilor și pentru netemeinicie, nu doar pentru nelegalitate. Cuvântul netemeinicie lasă loc de arbitrar și poate să însemne orice."
De ce nu e manipulare
Netemeinic are un sens suficient de restrâns pentru a nu permite abuzarea principiului "controlului ierarhic" din Constituţie. Mai mult, procurorul ierarhic superior cenzurează motivat soluţiile, iar procurorul care a dat soluţia poate ataca la instanţa competentă măsura infirmării dată de superior.

Manipularea
4. "Se separă cariera judecătorului de cea a procurorului." 
De ce nu e manipulare
Lucru cerut de CSM şi magistraţi, normal şi benefic. Cu alte cuvinte, o măsură bună, prezentată drept măsură rea. Printre efecte se află şi anularea posibilităţii procurorilor de a deveni judecători şi a judecătorilor de a deveni procurori altfel decât luând-o de jos, de la nivel de judecătorie.

Manipularea
5. "Procurorul este pus de facto sub autoritatea ministrului justiției, adică sub control politic." 
De ce nu e manipulare
Vezi din nou punctul 2. Autoritatea respectivă e dată de Constituţie şi de CEDO. Autoritatea este clar definită şi în prezent, în sens administrativ, deci nu se schimbă nimic. În niciun caz ministrului Justiţiei nu i se va permite să intervină în dosare.

×
x close