Gabriela Firea a reamintit că orice vot care nu este în interesul alegătorilor va fi mai devreme sau mai târziu sancţionat. Ea a apreciat că respingerea moțiunii simple de astăzi s-a făcut pentru a se proteja scaunele liderilor PNL-USR pe care îi acuză că au băgat ţara în datorii.
Întrebată la ce se așteaptă pe 28 iunie la votul moțiunii de cenzură împotriva guvernului Cîţu, Gabriela Firea a precizat că sunt şanse să treacă.
„Cred că moțiunea are șanse și vă spun și de ce. Motivele sunt întemeiate de natură economică de natură, socială. Nu cred că este cineva care să îți spună cu sufletul împăcat că lucrurile merg într-o direcție bună la nivel guvernamental.
Ni s-a spus de fiecare dată, mă refer la premier la miniștri că avem nevoie de aceste împrumuturi foarte mari pentru a echilibra deficitul bugetar și pentru ca principalele domenii de activitate să meargă înainte.
Atunci de ce nu sunt bani pentru alocații? Tocmai am aflat că nu se va respecta nici anul acesta legea, iar alocațiile vor fi majorate strict cu procentajul inflației și abia de anul viitor. Dacă totul este wow, deosebit și fantastic de ce au îngheţat pensiile?
Se întâmplă cu mediul de afaceri care a primit promisiuni în campania electorală că va fi sprijinit pentru a-şi reveni din cauza activităților care au fost încetinite în perioada stării de urgență şi de alertă.
Dacă s-ar vota cu gândul la cetăţeni moţiunea va trece
Dacă s-ar recunoaște aceste lucruri și parlamentarii ar fi votat cu gândul la cei care i-au trimis în parlament prin votul lor, categoric moțiunea ar avea șanse și din punct de vedere politic, în sensul votului explicit.
Dar cum știm că, de fapt, în parlament lucrurile nu se vor judeca cu gândul la cetățeni, ci cu gândul la formațiunea politică care i-a trimis pe parlamentari în senat sau în cameră.
Este posibil să se meargă tot pe această linie și practic să fie moțiunea votată doar de parlamentarii Partidului Social Democrat deși unii ar putea să își salveze onoarea și din arcul guvernamental și să o voteze.
Parlamentarii votează pentru şefii lor, care vedem că sunt trecători
Nu ar avea nimic de pierdut în fața cetățenilor. Ar avea poate ceva de pierdut în fața șefii lor, dar şefi sunt trecători pentru că vedem acum ce lupte se dau pentru conducerea PNL", a spus Gabriela Firea la "Punctul de întâlnire" de la Antena 3.