Potrivit specialiștilor ANM, având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul acestei zile (19 mai), se apreciază că direcția dominantă a vântului va fi dinspre nord-nord-vest către sud- sud-vest, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei - zona Odessa și nordul Mării Negre.
Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 40...45 km/h.
Începând din noaptea de joi spre vineri (19/20 mai) circulația aerului se va reorienta și se va realiza dinspre vest către est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei și sud-vestul Rusiei.
În zona de evoluție a norului de fum, în intervalul 19 – 21 mai, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.
Alertă nucleară, incendiu violent la Cernobîl
Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina a informat că, în noaptea de marți spre miercuri, gunoiul din pădurea de lângă Zona de Excludere de la Cernobîl a luat foc.
Flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza vântului. O suprafață de 45 de hectare a fost afectată.
Potrivit presei locale ucrainene, o localnică a fot salvată din calea focului mistuitor.
State Emergency Service of #Ukraine reports that at night the forest near the #Chernobyl Exclusion Zone was on fire. 16 rescuers and 4 units of equipment were involved in extinguishing the fire. pic.twitter.com/qrtsOyZCOe
— NEXTA (@nexta_tv) May 18, 2022