Încrederea în sine este cel de-al treilea lucru pe care părinții și-l doresc pentru copiii lor – după sănătate și fericire. Însă, nu este suficient să ne dorim, trebuie să o și cultivăm. Cum? Aflăm din materialul următor de la psihologul Radu Leca.
Dacă tu ai făcut o treabă bună ca și părinte, iar copilul tău este minunat, dar din varii motive el este timid, vei avea succes cu ceea ce îți voi spune în continuare.
"A crește ceva ce nu există într-un copil este o iluzie. Spui așa despre copil: este minunat, este al meu, îi iubesc, îl divinizez, dar nu are încredere în el. Oare de ce? Modelul cui l-a văzut? Și atunci unul dintre părinți dă vina pe celălalt sau din dorința de a fi o victimă perfectă își asumă această vină. Iar minorul a învățat ce? Un model a unui om care își asumă vina chiar dacă nu este a lui.
Este interesantă interacțiunea dintre un minor și un adult atunci când minorul este lipsit de ideea de valoare și de importanță și de imagine de sine corectă, pentru că el se va poziționa ca fiind ultimul, cel la care se ajunge în ultimul caz, cel care are cea mai puțină importanță.
Ca interiorul copilului tău să existe resursele formării imaginii de sine, noi trebuie să muncim cei 7 – 10 ani doar pentru copil. Și nu ne referim aici la munca fizică, ci la munca psiho-emoțională pe care părinții trebuie să o aibă.
Dorind să creștem încrederea în sine a copilului, noi va trebui să apelăm la un sport de contact și/sau un sport de echipă. Îl ajut să înțeleagă cum este să se apere. Cum va deveni? Mai puternic, mai vizbil, mai liniștit. Dar dacă el nu știe să funcționeze într-o echipă, îl va ajuta acest lucru sau îl va sabota în viitor? Răspuns doi, îl va sabota în viitor.
Pe mine, ca și terapeut, mă ajută să știu că minorul cu care lucrez este și sportiv, pentru că eu știu așa: are reglui, le respectă, le înțelege, face față la task-uri.
Și atunci, părintele trebuie să aleagă din multitudinea de sporturi ce există în acest moment pe piață, două sporturi importante – wushu și basket sau orice sport de echipă. Alegând această combinație, minorul va putea să crească în valoare, va crește singur, nu va avea nevoie de terapeut.
Interacțiunea părinte – copil în cazul singular al neîncrederii se face în felul următor, trei pași simpli – responsabilizare cu răsplată, educare non-violentă, implicare în task-uri simple, ce cresc pe măsură ce vârsta minorului se schimbă", a spus psihologul Radu Leca.
