Astăzi, împreună cu un make-up artist ne-am gândit să vă arătăm ce culori ar trebui să folosiţi iarna aceasta pentru pleoape, pentru pomeţi şi pentru buze.
"În primul rând, pentru că mergem spre sezonul invernal, este foarte important să ne protejam tenul, ce fond de ten folosim, mai ales că multor persoane li se schimbă uşor tenul în perioada aceasta, devine uşor uscat şi e bine să meargă spre texturi care hidratează mai mult, privitor la nuanţe, au revenit culorile reci. Se poartă tonuri reci atât la farduri de pleoape cât şi la rujuri şi farduri de obraz", explică Alice Costea, resident trainer MAC Cosmetics.
Aşadar, nu vă speriaţi dacă vedeţi în magazine nuanţe kaki sau gri. Le puteţi folosi fără griji atât pe buze cât şi pentru ochi. Este chiar recomandat să le combinaţi cu tonuri mai calde. Şi tot ce trebuie să ştiţi este felul în care să le aplicaţi astfel încât să vă puneţi în evidenţă atuurile.
Pentru că secretul modei este să fii mereu în pas cu ea, dar altfel decât restul. Aşa că nu uităm nici de unghii. Şi ele joaca un rol important în trendul acestei ierni. Chiar dacă le ascundem cu inevitabilele manuşi.
"Unghiile în sezonul acesta sunt pe acelaşi trend! Se poartă tonurile reci sau revin gliterele. De obicei e bine să asortam oja cu buzele sau cu fardul pe care l-am aplicat", a precizat Alice Costea, resident trainer MAC Cosmetics.
Rubrica este oferită de MAC Cosmetics.