Psihologii ne spun cum vor arăta întâlnirile în perioada următoare, în care trebuie să fim atenți la distanțarea socială.
„În perioada asta, oamenii se vor folosi de tehnologie. Nu este nimic diferit față de trecut. Să ținem cont de faptul că sunt personalități introverte care preferau această metodă de a se întâlni pe Facebook sau Whatsapp, după ce făceau rost de numerele de telefon sau Skype. Va fi mai greu pentru persoanele care își doresc să cunoască o persoană nouă dar care nu au această tipologie de persoană introvertă”, a explicat Constantin Cornea
„Persoanele extroverte erau persoanele care își doreau foarte mult socializare. Acestor persoane la lipsește comunicarea cu o persoană, să simtă parfumul, să o vadă în adevăratul sens al cuvântului, să servească o cafea. Cei cu adevărat afectați însă vor fi cei care au intrat în pandemie cu anumite afecțiuni psihice, care s-au agravat în această perioadă. Picnicul va înlocui restaurantul cu brio.”, a adăugat specialistul.
Dragostea în vremea distanțării sociale