Ştim deja că ne copiază comportamentul, gesturile. Nu e nicio surpriză că tot noi suntem responsabili într-o mare măsură şi pentru gustul vestimentar. Şi pentru ca ei să nu mai râvnească la bluza mamei sau pantalonii tatei au apărut hainele la indigo.
Spune-mi cu ce te îmbraci ca să îţi cine este copilul tău. De câte ori v-aţi amuzat de micile domnişoare care se străduiesc să meargă prin casă în pantofii cu toc ai mamei. Sau de copiii care îşi fac unghiile sau se dau cu rujul uitat într-un colţ al camerei. Cei mici sunt extrem de curioşi şi vor încerca orice.
Numai că pasiunea pentru îmbrăcatul în oglindă s-a născut mai mult din dorinţa părinţilor, decât din cea a copiilor, iar acum este o formă ceva mai extravagantă de a ieşi în lume.
E drept că un copil ar fi în stare să iasă în stradă în bluza cu zece numere mai mare a părintelui. Face şi asta parte din inocenţa copiilor. Pornind de la această, hai să îi spunem slăbiciune, nu a fost decât un pas până ce designerii au creat hainele pentru pici la indigo.
Mini-rochii la indigo, cămăşi, pantaloni scurţi, sau chiar costume de baie. Nu ştim ce spun psihologii, dar noi vă asigurăm, că dincolo de aspectul financiar, care ar putea să usture puţin atunci când alegeţi o astfel de ţinută, atât banala plimbare în parc sau o vacanţă prelungită vor fi mult mai amuzante. Pentru voi, dar şi pentru privitori. În plus copilul nu va mai plânge că vrea bluza mamei, sau pantalonul tatălui.
E şi o modalitate de a vă distra la cumpărături. Iar acum că vara este chiar la început, iar oferta devine tot mai generoasă, aveţi grijă la hainele pe care le alegeţi.
Etichete cu inscripţia bumbac 100% sunt din belşug, mai ales la hainele pentru copii. Iar cei mai mulţi părinţi se lasă păcăliţi de preţurile mici şi ajung să cumpere chiar şi produse care pot afecta sanătatea celor mici.
80 % dintre hainele pentru copii verificate nu respectă de fapt prevederile legale sau elementele de siguranţă. Şi pentru că nu putem merge pe încrederea vânzătorului, e bine de ştiut că la nivel naţional există infrastructura necesară pentru testarea materialelor textile.
Rămâne însă necesitatea creării unui cadru legislativ care să oblige importatorii şi producatorii naţionali să testeze produsele înainte de comercializare şi să le eticheteze în conformitate cu rezultatele obţinute.
Fiecare etichetă trebuie sa conţină informaţii despre produs: compoziţie fibroasă, condiţii de întreţinere, temperatură de spălare, mod de uscare şi stoarcere, daca se calcă sau nu, compuşi toxici, astfel încât cumparatorul sa aibă toate informatiile necesare atunci când alege un produs.