Acneea, o afecţiune aparent a adolescenţei, nu este o problemă care să ne sperie în mod deosebit. Însă nu este deranjantă numai din punct de vedere estetic. Şi culmea, ne poate provoca răbdarea şi chiar imunitea la orice vârstă. Un coş este sinonim cu o bătălie pierdută în toiul unor negocieri. Fondul de ten, corectoarele de ten sau pudra nu acoperă dezastrul.
Adolescenţa este vârsta la care totul este la superlativ. Trăirile se schimbă şi corpul odată cu ele. Poate de aceea şi acneea se manifestă mai ales la această vârstă. Dacă tinerii şi-o asumă şi o consideră numai o etapă firească, pentru adulţi acneea are un impact important asupra confortului psihologic şi al imaginii.
Cu acneea nu glumim, cel puţin dacă ne respectăm obrazul, la propriu, dar şi la figurat. Mai ales că de cele mai multe ori tot noi o provocăm sau o încurajăm.
Acneea nu se vindecă cu o baghetă magică. E nevoie de timp pentru eliminarea leziunilor. Tratamentele dermatologice pot amâna sau înlocui vizita la medic.
Şi modul de viaţa contribuie activ la apariţia deranjantelor şi deloc esteticelor coşuri. De exemplu, tenul gras, seboreic, este predispus la apariţia acneei şi se mosteneşte. Aşa că, atenţie şi la ereditate.
Totul e bine când se termină cu bine şi obrazul nostru este cum trebuie să fie. Luminos si revigorat.