Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Menopauza, o nouă etapă în viaţa oricărei femei

Menopauza, o nouă etapă în viaţa oricărei femei

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:03 28 Feb 2024 Modificat la 13:04 28 Feb 2024
menopauza noua etapa viata femeie
Menopauza, o nouă etapă în viaţa oricărei femei Sursa foto: Pexels.com

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, menopauza se instalează între vârsta de 40 și 55 de ani.

"Femeile intră mult mai devreme la menopauză decât mamele și bunicile lor, asta se întâmplă și datorită faptului că femeile sunt emancipate sunt mult mai preocupate de felul în care arată, ceea ce poate să însemne uneori și un revers al acestei medalii – fac foarte mult sport, mănâncă puțin, chestia asta schimbă tot echilibrul hormonal.", a spus Ileana Badiu, coach perimenopauză și menopauză.

Înainte cu 10 ani, femeile intră la perimenopauză, perioadă în care pot apărea sau nu simptome.

"Eu am experimentat o menopauză precoce, adică la 42 de ani jumătate și nu am avut de la cine să mă informez. Știu prin ce am trecut eu și am hotărât că aș vrea ca nicio femeie să nu se mai simtă așa cum m-am simțit eu.", a mai spus aceasta.

Menopauza precoce face referire la încetarea activității ovariene și oprirea ovulației înainte de vârsta de 45 de ani, ceea ce duce și la încetarea menstruației. Însă, nu este o situație frecventă, afectează aproximativ 1% dintre femei.

Menopauza este asociată cu 72 de simptome diferite, dar care, din nefericire, pot fi confundate și cu alte cauze.

Un simptom comun al menopauzei sunt și valurile de căldură, care determină transpirație abundentă.

E foarte important ca partenerul să o susțină, pentru că femeia funcționează în oglină cu modul în care partenerul o percepe. Dacă partenerul are această idee preconcepută, că femeia intră la menopauză și ea nu va mai putea fi la fel de femeie cum a fost până atunci, ea așa se va simți, și este complet incorect, pentru că e la fel de femeie, singurul lucru pe care nu poate să-l mai facă este să facă copii.

Și bărbații trec printr-o astfel de etapă, care se numește andropauză și care este caracterizată de scăderea treptată a nivelului de testosteron. Simptomele andropauzei pot include scăderea libidoului, oboseală, modificări ale stării de spirit și scădere a masei musculare.

×
Etichete: Numai de bine
x close