Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Decorează-ți casa în funcție de zodie. Sfaturi de la astrologul Mariana Cojocaru

Decorează-ți casa în funcție de zodie. Sfaturi de la astrologul Mariana Cojocaru

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:36 25 Ian 2018 Modificat la 13:36 25 Ian 2018
o_1c4mhfpkmspjohs1a2ah8jk2p8.jpg
Foto: pixabay.com

Suntem influenţaţi, se spune, de zodia în care ne-am născut. Dar şi culorile ne influenţează tot în funcţie de semnul zodiacal. 2018 va fi un an reprezentat de culori puternice, vibrante. Ele vor câștiga teren în fața pastelurilor, pentru că se identifică mult mai bine cu stilul nostru de viață, mai alert și mai intens. 

Specialiştii unui site în decoraţiuni interioare spun că roşul i se potriveşte de minune Berbecului îndrăzneţ şi expansiv. 

Conştiincios, tradiţionalist, dar şi încăpăţânat, Taurul se linişteşte în prezenţa verdelui smarald. O canapea verde sau o lenjerie de calitate în aceeaşi culoare pot face din locuinţa unui Taur locul perfect pentru odihnă.

Galbenul este benefic pentru Gemeni. Însă li se potrivesc şi alte culori ale curcubeului, pentru că aceşti nativi trec de la o extremă la alta. De exemplu, verdele deschis îi ajută să-şi păstreze echilibrul. 

Firi sensibile, visătoare şi creative, Racii au nevoie de culori inspirate de ametist, mineral care variază de la nuanţe de violet pal până la mov închis. Racii au ca piatră de bază Piatra Lunii. Luna este cea care guvernează zodia Racului.

Nativul Leu are nevoie de o culoare regală pentru a se simţi confortabil. Opulentul auriu îl ajută să strălucească, să fie în prim-plan. 

În schimb, pentru cei născuţi în zodia Fecioară, culori neutre, sobre precum bej, gri şi verde deschis le conferă optimismul şi energia necesare. 

Dominate de Venus, zeiţa frumuseţii, Balanţele preferă lucrurile simple şi elegante. Şi culoarea pietrei de jad, considerată piatra curajului, a echilibrului şi a generozităţii.

Capricios şi pasional, Scorpionul are nevoie de culoarea rubinului, pentru că îi ajută să iasă în evidenţă şi să-şi îmbunătătească abilităţile de lider. 

Ca şi în cazul nativilor Rac, Săgetătorii se simt excelent alături de melancolicul şi persistentul violet. 

Albastrul intens este ideal pentru relaxarea Capricornilor, consideraţi conservatori, stabili şi demni de toată încrederea. La Capricorn, cele mai potrivite culori sunt culorile negre.

Ca şi Capricornii, Vărsătorii adoră să fie înconjuraţi de albastru, o culoare considerată perfectă pentru intelectualul şi firea lor altruistă. 

Iar nativii din zodia Peşti, intuitivi şi sensibili, se simt excelent în încăperi vopsite în diferite tonuri de verde.

×
x close