Vă mai aduceţi aminte cum era bradul copilăriei voastre? Un brăduţ slăbuţ, cu câteva globuleţe roşii sau aurii, cu vată pe crenguţe şi luminiţe multicolore. Nu erau prea multe variante, nu-i aşa?
Acum însă, nu ştim ce să mai alegem. Până şi bradul de Crăciun trebuie să fie în tendinţe.
Anul trecut s-au purtat brazii împodobiţi cu turtă dulce sau cu jucării, anul acesta designerii florali merg pe naturaleţe.
Ca și decor, anul acesta se merge pe natural, felii de portocale, lime, cele uscate, conuri, bumbac, mere glazurate, a spus Claudiu Cuteanu, designer floral, duminică, la emisiunea Numai de bine, de la Antena 3.