Cu toate că ei își doresc ca aceștia să crească frumos și să ajungă într-o bună zi adulții care au o viață independentă și stabilă, mulți dintre ei se simt totuși singuri, triști și acaparați de o durere sufletească imensă atunci când tinerii iau decizia de a părăsi casa părintească.
În ultimii zeci de ani, termenul de "empty nest syndrome" a fost aplicat în sens larg acelor sentimente de pierdere și de singurătate pe care le au mamele sau tații atunci când copiii părăsesc casa părintească, chiar dacă această decizie este poate doar una temporară. De exemplu, poate fiul sau fiica pleacă din orașul natal pentru a urma cursurile unei universități. Sau este o decizie permanentă... tânărul, ajuns la vârstă adultă, se stabilește într-o locuință a sa și nu va mai sta cu părinții, fiind de acum pe cont propriu.
Specialistii spun ca este indicat ca părintele să facă ceva ce îi place și să se dedice unei activități preferate - de exemplu, este bine să aibă mai multă grijă de propria persoană, lucru care poate lua forma unei diete echilibrate, a unui stil de viață sănătos, un somn mai bun și mai odihnitor, exerciții fizice în aer liber sau chiar o perioadă bine-meritată de odihnă.
Din punct de vedere psihologic, cauzele sindromului cuibului gol pot fi și altele. De exemplu, dacă părintele și copilul au avut o relație conflictuală ori dacă în relația lor a existat ostilitate, atât părintele cât și copilul pot să sufere mai mult după ce tânărul pleacă de acasă.
'Responsabilitatea copiilor este sa isi vada de ceea ce si-au propus, de aceasta perioada de separare si sa incerce sa faca fata sentimentului de vinovatie pentru ca de multe ori pentru ca parintilor le este greu sa accepte separarea au tendinta sa fie intruzivi, sa sune in fiecare zi copilul, sa isi doreasca sa vina foarte des acasa si sa nu tina cont daca isi doreste sau nu sa faca asta. Si atunci cred ca dificultatea copiiilor in aceasta situatie este sa faca fata acestui sentiment de vinovatie.", a spus Cristina Ionescu, psiholog clinician.
Dacă starea de singurătate, depresia și tristețea sunt extrem de copleșitoare pentru părinte, acesta trebuie să discute cu un specialist pe probleme ce țin de sănătatea mintală. Psihoterapia este benefică în ceea ce privește controlul simptomelor, iar un medic psihiatru poate prescrie - dacă este cazul – chiar și anumite medicamente. De asemenea, poate fi de ajutor faptul că părintele iese din zona de confort și cere sprijinul altor persoane.
Chiar si cumpararea unui catel, de exemplu sunt situatii in care nu sunt ambii parinti, ci doar un parinte si atunci procesul de separare este si mai complicat pentru ca parintele respectiv ramane chiar singur, nu are si un partener cu care sa impartaseasca durere sau discomfort care apare in momentul respectiv si atunci un copil luat in chirie sau un catel sau o pisica ar putea sa ajute pentru ca e un suflet cu care rad, mai glumesc si mai ocupa timpul sub o forma sau alta.
