Antena 3 CNN Life Cea mai populară procedură estetică care face furori printre românce. "Sezonul rece este ideal pentru acest tip de tratament"

Cea mai populară procedură estetică care face furori printre românce. "Sezonul rece este ideal pentru acest tip de tratament"

Înainte de a decide s? apelezi la un astfel de tratament, este esen?ial s? în?elegi câteva aspecte importante, de la tipul de peeling ales, pân? la preg?tirea corect? a pielii ?i îngrijirea post-procedur?.
Înainte de a decide să apelezi la un astfel de tratament, este esențial să înțelegi câteva aspecte importante. FOTO: Getty Images
de I.D.    |    05 Oct 2024   •   13:00

Peelingul chimic este una dintre cele mai populare proceduri estetice, în special în sezonul rece, când mulți dintre noi ne dorim să reîmprospătăm aspectul tenului.

Totuși, înainte de a decide să apelezi la un astfel de tratament, este esențial să înțelegi câteva aspecte importante, de la tipul de peeling ales, până la pregătirea corectă a pielii și îngrijirea post-procedură. Dacă nu respecți aceste recomandări, pielea poate deveni sensibilă sau pot apărea reacții nedorite, precum iritații sau chiar cicatrici permanente.

Dr. Ana Douglas, medic estetician, explică: „Sezonul rece este ideal pentru tratamente estetice mai intense, iar peelingul chimic este în topul preferințelor. Însă, este foarte important să nu încercăm să facem peeling chimic acasă. Deși online găsim tot felul de produse sau tutoriale, riscurile sunt mari, iar rezultatele pot fi dezastruoase dacă nu este aplicat corect sau dacă produsul nu este potrivit pentru tipul de ten.”

În plus, alte proceduri riscante pe care oamenii încearcă să le facă acasă includ microdermabraziunea, utilizarea necorespunzătoare a aparatelor cu laser sau lumină intens pulsată și aplicarea dermarollerelor. Acestea pot provoca iritații severe, arsuri, cicatrici sau infecții, dacă nu sunt utilizate corect și într-un mediu sigur.

Dr. Ana Douglas subliniază: „Într-un cadru medical, medicii folosesc concentrații adaptate pentru fiecare tip de ten, oferind siguranță și rezultate eficiente. Un peeling chimic aplicat greșit poate provoca daune serioase, de aceea este important să consultăm un specialist pentru a evalua corect nevoile pielii și a alege tratamentul potrivit.”

Există trei tipuri principale de peeling chimic: superficial, mediu și profund, fiecare cu beneficii și riscuri diferite în funcție de adâncimea la care acționează în piele. Peelingurile superficiale sunt ideale pentru reîmprospătarea rapidă a tenului, cu un timp minim de recuperare. Cele medii tratează ridurile fine și cicatricile, iar peelingurile profunde sunt cele mai agresive, utilizate pentru leziuni cutanate severe, dar necesită o recuperare mai lungă și monitorizare atentă.

Peelingul chimic poate aduce rezultate spectaculoase, dar este esențial să fie realizat sub supravegherea unui specialist și să urmezi cu strictețe recomandările medicale pentru a avea o piele sănătoasă și radiantă.

×
Subiecte în articol: tratamente estetice
Citește mai multe din Life
» Vezi toate știrile din Life
Cele mai noi știri
Parteneri
x close