Antena 3 CNN Emisiuni News Magazine Român prins în timp ce fura curent ca să își încarce Tesla

Român prins în timp ce fura curent ca să își încarce Tesla

Naty Badea
<1 minut de citit Publicat la 14:02 27 Mai 2023 Modificat la 14:02 27 Mai 2023
carabinieri
O româncă a murit în Italia, după ce a fost lovită de oglinda unei dube Sursa foto: Hepta.ro

Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost prins de polițiștii italieni în timp ce își încărca mașina electrică la priza primăriei din Vergato, în provincia Bologna.

Totul a pornit de la un angajat al primăriei care a observat că românul venea destul de des să-și încarce mașina electrică acolo și a semnalat acest fapt autorităților. 

Polițiștii italieni au început să vizioneze imaginile de pe camerele de supraveghere și și-au dat seama că bărbatul a venit la diferite ore, în diferite zile ca să facă acest lucru. 

Carabinierii l-au prins pe acesta în flagrant, iar românul le-a explicat că cineva din primărie i-a dat voie și i-a spus că își poate încărca oricând mașina electrică, la sursa de energie electrică publică a primăriei. 

Polițiștii nu au crezut această variantă, așa că românul a fost pus sub acuzare pentru furt calificat în formă continuată și va trebui să răspundă pentru faptele sale în fața judecătorilor italieni.

×
x close