Antena 3 CNN Emisiuni News Magazine Parastas de 40 de zile pentru Sara, copila cu voce de înger | Sute de oameni s-au rugat cu ochii în lacrimi

Parastas de 40 de zile pentru Sara, copila cu voce de înger | Sute de oameni s-au rugat cu ochii în lacrimi

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 15:57 14 Ian 2023 Modificat la 15:17 06 Feb 2023
New Project (32)
Sursa foto: Antena 3 CNN

Sara a lăsat în urmă multă durere. Era un copil foarte credincios, cu dragoste față de România, țara unde s-a născut. Doi ani s-a luptat cu o tumoră cerebrală care a răpit-o de lângă familia ei și de lângă colegii de liceu.

Glasul suav al Sarei a mângâiat sufletul multor oameni. Îmbrăcată în costumul popular, româncuța pe jumătate japoneză, se ducea prin căminele de bătrâni să-i consoleze pe bunicii care nu mai aveau pe nimeni.

Cânta cu bucurie colinde sau muzică populară și pentru copilașii internați în spitale. Avea o putere nebănuită de a răspândi binele în jurul ei, o putere care venea din credința sa puternică.

Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale a cântat cu lacrimi în ochi în biserica unde s-a oficiat slujba de înmormântare pentru Sara. Biserica Sfinții-Împărați Constantin și Elena și Sfânta Parascheva a parohiei Parcul Călărași.

Acolo, copila cu voce de înger cânta pricezne închinate Maicii Domnului. Inclusiv Patriarhul Daniel a donat 10.000 de lei pentru Sara în 2020 când familia a primit vestea că Sara este bolnavă și are nevoie de urgență de un tratament la Viena.

Dacă ea a ajutat ca voluntar atât de mulți oameni, acum e rândul nostru să ajutam pe Sara, spunea la acea vreme Patriarhul României pentru Radio Trinitas. Mai multe parohii s-au mobilizat, de asemenea, în sprijinul copilei, în speranța că va putea fi salvată.

Sara era o luptătoare și a ținut piept bolii cu demnitate, dar în cele din urmă tumora cerebrală a răpus-o la patru luni după ce a împlinit 18 ani. Tatăl Sarei, multiplu campion japonez, este mentor pentru sute de copii români pe care îi învață mentalitatea de învingător.

×
Etichete: Sara Nukina
x close