Invitată la „Gala Seniori de Colecție”, organizată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, Mirabela Dauer le-a transmis un mesaj politicienilor să aibă grijă de bătrânii țării și să nu-și amintească de ei doar înainte de alegeri. „Dacă aș avea o putere mare, aș vrea să-i aduc pe toți românii acasă, de peste tot din lume”, spune îndrăgita artistă.
Mirabela Dauer a fost premiată la Gala Seniori de Colecție, organizată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.
Îndrăgita artistă a spus că marea ei dorință este ca toți românii plecați peste hotare să revină acasă.
„Eu sunt convinsă că 50% dintre românii de acolo ar veni acasă, dar le este rușine. Ei s-au dus acolo să își facă un viitor mai bun copiilor, nepoților, dar nu au reușit și le este rușine să vină acasă. Dacă aș avea eu o putere mare, să-mi dea Dumnezeu o putere mare, aș aduce pe toată lumea acasă.
De ce ador eu Chișinăul? Ador Moldova, o ador, că se iubesc, că-și iubesc țara, la noi nimeni nu o iubește, eu o iubesc, de aia nu am fugit. Eu voiam să plec, când eram mică, când am terminat liceul și m-am dus să cânt pentru prima oară în Iugoslavia, unde am stat 4 ani, îmi pare rău că am plecat”.
„Seniorii sunt cei mai importanți, ei trebuie motivați cu iubire și cu implicare”
Îndrăgita artistă a mai spus că politicienii nu trebuie să-și amintească de bătrâni doar înainte de alegeri.
„Oamenii adevărați care trăiesc în străinătate nu au afaceri. Oamenii adevărați care s-au dus acolo pentru un pic de bine nu au afaceri, că s-au chinuit.
Eu le-am spus și când m-am dus acolo: Veniți acasă, iar ei au spus: La ce?
Eu nu fac politică, pentru că nu mă interesează. Nu mă interesează decât să fie bine pentru frumusețea asta de țară care e omorâtă și pe care nu o iubește nimeni, păcat de ea. Dar ei sunt surzi (n.r. politicienii), acum aud, la alegeri, că altfel nu îi aud pe români.
Seniorii sunt cei mai importanți, ei trebuie motivați cu iubire și cu implicare”, a mai spus Mirabela Dauer.