Fostul premier Adrian Năstase a declarat, în cadrul unui interviu pentru News Magazine, că preşedintele Klaus Iohannis are o problemă cu ţările din Asia.
"Preşedintele, cred, are o problemă cu ţările din Asia, în general. Şi el este orientat doar spre vest şi, probabil că a fost oarecum forţat, prin lipsa de acţiuni în plan extern şi din nevoia de a ieşi din hibernare, să accepte această întâlnire şi sub presiunea unor oameni de afaceri şi sub presiunea unor oameni din zona de sănătate să accepte această întâlnire.
Dar, evident că a făcut-o într-un mod inabil şi se vedea că nu era un lucru la care să contribuie şi, practic, era un spectator, un participant într-o regie. Nu întotdeauna (n.r. se practică îmbrăţişările la nivel diplomatic), pentru că, evident, atunci când ai o relaţie mai apropiată poţi să ai gesturi de genul acesta. Spre exemplu, cum a făcut Jean-Claude Juncker (n.r. fostul preşedinte al Comisiei Europene), care l-a pupat pe chelie pe Băsescu. Sunt gesturi oarecum ieşite din protocol, iar atunci când e o relaţie mai strânsă între lideri francezi şi lideri germani, spre exemplu, ei întotdeauna se îmbrăţişează pentru a arăta că relaţia nu este doar cordială, doar diplomatică, ci este şi amicală, o relaţie personală.
Dacă vrei să ajuţi, spre exemplu, zona de afaceri, pentru că a avut loc o întâlnire, după aceea, la Camera de Comerţ şi Industrie, cu oamenii de afaceri veniţi din Vietnam, cu cei din România. Arăţi că sprijini această acţiune, sigur, şi prin gesturi. Deci, ar fi putut, fără îndoială", a declarat Adrian Năstase.