Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Vila Mathilda, pictată de Ștefan Luchian, scoasă la vânzare în București. Casa este unică și arată spectaculos

Vila Mathilda, pictată de Ștefan Luchian, scoasă la vânzare în București. Casa este unică și arată spectaculos

Maria Coman
1 minut de citit Publicat la 13:16 27 Mai 2021 Modificat la 15:52 27 Mai 2021
o_1f6mu3n0s1u3p143v19fh161lgm5b.jpg
Sursa foto: arhitectura-1906.ro / Antena 3

Vila a fost construită special la cererea Mathildei Rădoi, într-o vreme în care puține femei dețineau proprietăți.

Se află la doi pași de kilometrul zero al Capitalei și a fost construită în stilul pe care îl numim acum neo-românesc.

Din toate cele 3 etaje, parterul este cel mai elegant şi şi-a păstrat până în prezent decorarea inițială.

Vila Mathilda este, de altfel, primul proiect arhitectural decorat de Ştefan Luchian şi singurul de o asemenea amploare care a supraviețuit.

Legendele epocii vorbesc despre relația lui Ștefan Luchian cu verișoara sa

În epocă au circulat multe povești despre relația dintre marele pictor și verișoara sa primară.

Cert este că Mathilda Rădoi apare adesea în portretele pictate de Luchian iar spiritul epocii a fost imortalizat în vila pictată.

În camera de zi a Mathildei, Luchian a pictat tencuiala, rezultând un efect de tapiserie falsă care se transformă complet în lumină.

Tavanul este, de asemenea, opera sa și etalează pasteluri ușoare și transparențe de muze și îngeri.

Vitraliile din sticlă din Polonia, lambriurile din stejar și o nișă care răspunde in mod simetric celei din holul alăturat completează camera.

Sobele s-au păstrat şi ele, originale, din porțelan de Meissen, iar cele trei dormitoare sunt martori muți ai poveștilor uitate din epoci trecute.

Vila Mathilda, istorie și preț de vânzare fabulos

Potrivit legendelor urbane, Mathilda Rădoi ar fi pierdut casa la poker, ceea ce nu poate fi exclus.

Atracția Matildei pentru jocuri de noroc a rămas imprimată în decorația casei, în colțurile de sus ale picturilor fiind înfățișate câteva dintre pasiunile sale: badminton, vioara, vinul și cărțile de joc.

În ultimele decenii casa a fost refăcută și închiriată.

Acum, pentru un preț de 4.5 milioane de euro, ar putea să își recapete spiritul de altă dată. Doar tapiseriile pictate de Luchian valorează o mare parte din sumă, nemaivorbind despre locație, istorie și, bineînțeles, viitor.

Indiferent cum va arăta acest viitor, numele Matildei rămâne însă veșnic legat de casa din Oțetari.

×
x close