În București, un bărbat a fost rănit după ce un copac rupt de vânt a căzut peste el. De asemenea, patru maşini şi o ţeavă de gaze au fost avariate, iar cablurile electrice au fost rupte.
Alţi trei oameni, între care şi un copil, aflaţi într-o maşină, au fost răniţi după ce un copac a fost doborât de vânt pe centura Capitalei, în zona Voluntari.
A fost interveţie de urgenţă şi în Buzau după ce vântul puternic a rupt un copac iar acesta s-a prăbușit peste patru autoturisme.
Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje la faţa locului, iar nimeni nu a fost rănit.
24 de copaci, doborâți de vânt în București și în județul Ilfov
Pompierii din București și Ilfov au avut pe perioada Codului galben 27 de intervenții, a anunțat ISU București-Ilfov.
Dintre acestea, 21 de intervenții au fost în București și 6 în Ilfov.
Astfel, pompierii au intervenit pentru îndepartarea a 24 de copaci și a 3 elemente de construcție desprinse de vânt.
În total, au fost avariate 20 de autoturisme.