Proiectele ambiţioase de infrastructură din Capitală se transformă în coşmarul şoferilor. Diferite lucrări de construcţie, reparaţie sau modernizare blochează marile bulevarde la orele de vârf. Hărţile ce semnalizează traficul devin tot mai des roşii, iar soferii pierd ore bune in drum spre muncă.
Este vara şantierelor în Capitală. Mai multe proiecte importante crează aglomeraţie pe principalele bulevarde bucureştene.
Sunt restricții de trafic în primul rând pe Șoseaua București-Ploiești, în zona Fântânei Miorița. Se lucrează la viitoarea magistrală 6, care va duce la Aeroportul Otopeni. Pentru că aici se construiește stația Gara Băneasa, două benzi sunt ocupate.
Lucrări pentru viitoarea linie de metrou sunt şi în zona Băneasa, la intrarea în Bucureşti, dar şi pe Bulevardul Mărăşti, acolo unde 3 benzi de circulaţie sunt ocupate. Restricţiile de trafic se vor muta în funcţie de staţiile ce se construiesc, spun reprezentanţii Metrorex. Lucrările de structură ar trebui să fie gata în 2027.
Mihai Barbu, președinte CA Metrorex: Restricțiile sunt doar pentru perioada când se construiesc pereții laterali ai stațiilor, după se revine la normal. Știm cu toții că e disconfort, dar se construiește o linie nouă de metrou, care va uni Capitala Romîniei de principalul aeroport.
Pe bulevardul Barbu Văcărescu, o altă zonă intens circulată, se lucrează pentru modernizarea liniei de tramvai. Așadar, tramvaiul nu mai circulă pe aici, iar traficul este îngreunat în special în intersecții.
Este nevoie de modernizarea linilor de transport în comun, o spun chiar bucureştenii. Însă aceste proiecte se suprapun altor lucrări, cum ar fi cele de redimensionare a canalelor de serviciu de pe Şoseaua Kiseleff. Multe dintre proiecte au fost prea mult amânate, spun asociaţiile de profil.
Alex Vîlvoi, fondator Asociaţia RFG: Măcar să le facă pe toate în același timp, nu să spargă pentru canalizare azi, să astupe mâine, ia poimîine să spargă din nou că mai trebuia pus un cablu. S-a mai întâmplat în trecut.
Adevarata provocare pentru şoferi va fi traficul în luna septembrie, atunci când încep şcoliile