Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Val de anchete după incendiul din cartierul bogaților din București. Zeci de proprietari, rămași fără locuințe: "Partea bună este că mi-am salvat pisica"

Val de anchete după incendiul din cartierul bogaților din București. Zeci de proprietari, rămași fără locuințe: "Partea bună este că mi-am salvat pisica"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:47 12 Oct 2022 Modificat la 18:48 12 Oct 2022

Operațiunea pompierilor de aseară a fost una extrem de dificilă, deoarece au ajung cu greu la locul incendiului şi există riscul că flăcările să se extindă. Până în acest moment nu se ştie concret de la ce a pornit focul.

Incendiul de seară trecută a lăsat zeci de oameni fără locuinţă.

"Sunt supărat. Am pierdut totul. Am apartamente pe două etaje. La 6 şi la 7. La 6 probabil că am pierdut totul. Trebuie să găsesc un loc unde să stau. Partea bună este că mi-am salvat pisica.", spune unul dintre proprietarii din bloc.

Pagube sunt și la apartamentele de la etajele inferioare, din cauze apei care s-a infiltrat în pereți și a distrus locuințele oamenilor.

"Fiica mea are salon aici. Erau cursurile în toi când a început ce a început.", a povestit o femeie, la Antena 3 CNN.

În momentul de faţă sunt mai multe anchete în curs pentru a se stabili exact de la ce au pornit flăcările. Ipoteze sunt însă, nicuna nu a fost momentan confirmată.

"Ce știm sigur e că unul dintre corpuri și-a schimbat destinația, primind aviz ISU pentru transformarea din hotel în locuințe. Pentru celelalte două, proprietarul trebuia să ne dea documente, să ne prezinte destinația. Cele două nu sunt în evidențele ISU. Nu s-au stabilit concluzii. Se verifică, se consemnează pagubele.", a precizat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București.

Intervenţia pompierilor de seara trecută a fost una extrem de dificilă din cauza străzilor înguste şi ale autoturismelor parcate pe trotuare. Gardul unei case a fost rupt pentru a permite accesul autospecialelor de pompieri.

Potrivit unor surse, proprietarul imobilului ar fi construit în plus față de ce era prevăzut în autorizația eliberată.

 

×
x close