Este perspectiva care capătă formă concretă în cazul în care Partidul Democrat din SUA pierde alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului (mid-term elections).
Într-o astfel de situație, Kievul, sprijinit masiv până în prezent de administrația democrată a președintelui Biden, ar putea pierde, la rândul său, ajutorul financiar din partea Statelor Unite.
Deocamdată, sprijinul Congresului pentru Ucraina a fost bi-partizan, dar lucrurile se pot schimba rapid, în condițiile în care Partidul Republican este dominat de fostul președinte Donald Trump.
De altfel, este de așteptat ca Trump să-și facă publică intenția de a candida, în cazul în care candidații susținuți de el pentru Congres câștigă alegerile mid-term.
Robert Baer, fost agent CIA: "Dacă Biden pierde Congresul, ajutorul pentru Ucraina ar putea înceta"
Fostul agent CIA Robert Baer avertizează, în acest context că, lipsiți de sprijin american în fața lui Putin, pe europeni i-ar putea o aștepta o iarnă foarte grea, la fel ca în 1944, în al Doilea Război Mondial, atunci când foametea şi frigul au făcut prăpăd în Europa.
(Întrebare): "Credeți că oficialii ruși vorbesc serios când spun că Rusia este pregătită să negocieze? Ar putea acest război să se termine curând?"
(Rober Baer): "Nu, nu se poate termina! E un război civil! Ucrainenii nu vor ceda niciodată, vor lupta până la ultimul ucrainean!
Faptul că Arabia Saudită a trădat Statele Unite ale Americii, că Mohammad bin Salman s-a aliat cu Putin împotriva Europei și împotriva Statelor Unite ale Americii (...) este o schimbare incredibilă în geopolitica. Ar putea fi o iarnă ca în 1944 când vine vorba de energie, inflație, guverne care vor cădea, revolte ale populațiilor.
Chiar şi în Statele Unite ale Americii există revolte ale populației pe ideea că 'de ce ne implicăm în acest război'. Și nu uitați: dacă Biden pierde Congresul în doar câteva săptămâni, (legislativul american) ar putea tăia ajutorul financiar pentru Ucraina. Istoria va începe să se schimbe începând din noiembrie foarte repede."
(Întrebare): "Cum credeți că se simte (Putin) acum? Este nervos sau se simte victorios?"
(Robert Baer): "Este îngrozit în acest moment! Majoritatea țărilor i-au întors spatele, cu excepția Arabiei Saudite. E îngrozit că i se va tăia accesul la tehnologia din Vest, Rusia (va ajunge) să fie izolată, toate argumentele lui pică."
Foto: tir de artilerie al separatiștilor pro-ruși din Donețk, octombrie 2022