Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Trump vrea să îi bage după gratii pe adversarii săi politici dacă va fi reales: ”Îl voi urmări pe cel mai corupt președinte, Joe Biden”

Trump vrea să îi bage după gratii pe adversarii săi politici dacă va fi reales: ”Îl voi urmări pe cel mai corupt președinte, Joe Biden”

Trump le-a jurat din nou răzbunare adversarilor săi politici

donald trump
Donald Trump vrea ca duşmanii săi politici să ajungă după gratii: „Nu ar fi un lucru teribil?”
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Iun 2024   •   19:39

Fostul preşedinte al Statelor Unite lansează noi ameninţări la adresa contracandidaţilor săi şi a lui Joe Biden spunând că aceştia vor fi urmăriţi penal fie vor ajunge după gratii, dacă va fi reales.

Analiştii politici trag un semnal de alarmă şi spun că Donald Trump va avea puterea să facă acest lucru dacă se va reîntoarce la Casa Albă.

„A fost un proces măsluit, rușinos”, acuză Trump.

Într-un interviu acordat Newsmax, Donald Trump a sugerat că, dacă va fi reales, se va îndrepta împotriva președintelui Biden și a altor democrați.

„Este o cale teribilă pe care ne conduc și este foarte posibil să li se întâmple și lor”, a spus Trump, fost preşedinte al SUA.

În urmă cu un an, Trump a fost mai energic, explicit, expunându-și planul de a-l ataca pe Joe Biden, arată CNN. „Voi numi un procuror special adevărat și îl voi urmări pe cel mai corupt președinte din istoria Statelor Unite ale Americii, Joe Biden”, spunea el atunci.

La câteva ore de la condamnarea lui Trump săptămâna trecută, aliații săi republicani au cerut represalii. Inclusiv fostul medic al lui Trump de la Casa Albă și actual congresman, Ronny Jackson, la Newsmax.

„Am de gând să încurajez toți colegii mei și pe toți cei asupra cărora am vreo influență, ca membru al congresului, să se îndrepte agresiv împotriva președintelui și a întregii sale familii”, a spus Ronny Jackson.

Senatorul Marco Rubio, un potențial contracandidat al lui Trump, a declarat: „Solicit un răspuns ferm la toate nivelurile. Odată ce ai depășit aceste linii, va fi greu să pui acest duh înapoi în sticlă”.

Dar un alt aliat al lui Trump, președintele camerei, Mike Johnson, a spus: „Nu este vorba de răzbunare. Este vorba despre încercarea de a reseta parametrii și de a-i face pe oameni să aibă din nou încredere în sistemul judiciar”.

Trump jură răzbunare adversarilor săi politici. Câtă putere ar avea pentru a face acest lucru, dacă va fi reales

Un președinte agresiv ar putea să ridice telefonul, să îl sune pe procurorul general și să îi dea indicații să urmărească oamenii în justiție. Şi, în calitate de președinte, Trump a cerut în mod repetat Departamentului de Justiție să îi pună sub acuzare pe dușmanii săi politici, arată CNN.

El și adepții săi au cerut, de asemenea, ca fosta sa adversară prezidențială, Hillary Clinton, să fie încarcerată, deși nu a fost niciodată acuzată de vreo infracțiune.

Totuși, în interviul acordat Newsmax, Trump a spus: „Nu ar fi teribil să o arunci în închisoare pe soția președintelui și pe fostul secretar de stat? Gândiți-vă, fostul secretar de stat, dar soția președintelui? Nu ar fi un lucru teribil?”.

Analiștii sunt îngrijorați de ramificațiile grave ale unei campanii de răzbunare a lui Trump la Casa Albă.

Donald Trump, primele declaraţii după ce judecătorii l-au declarat vinovat: "Toate acestea sunt făcute de Biden şi oamenii lui"

În prima conferinţa de presă după condamnare, Donald Trump a făcut noi atacuri la adresa administraţiei Biden.

Trump susţine că ceea ce i se întâmplă este un demers politizat.

"Sunt vizat de un ordin de tăcere de la un om care nu poate pune două propoziţii împreună, dat de o instanţă... toate acestea sunt făcute de Biden şi oamenii lui", a spus Donald Trump.

"Acest lucru este făcut de Washington şi nimeni nu a mai văzut aşa ceva. Iar eu nu am voie să vorbesc despre asta, dar voi aveţi voie să vorbiţi despre asta şi sper că o veţi face", a mai spus Trump.

Donald Trump a anunțat că va face apel la verdict

Donald Trump a declarat că va face apel la verdictul care a făcut din el primul președinte american condamnat pentru o infracțiune, deși va trebui să aștepte până după pronunțarea sentinței, pe 11 iulie, înainte de a face acest pas.

Două întrebări importante rămân acum: va ajunge Trump după gratii? Şi cum va afecta verdictul şansele lui Trump la Casa Albă?

Sentinţa maximă pentru infracţiunea lui Trump, de falsificare a registrelor contabile, este de până la patru ani de închisoare.

Foarte rar se întâmplă ca persoanele fără antecedente penale să fie condamnate la închisoare cu executare, în astfel de situaţii. Pedepse precum amenzi sau eliberare condiţionată sunt mai frecvente. În cazul în care va fi pedepsit mai mult decât cu o amendă, Trump ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar.

În calitate de fost preşedinte, el beneficiază de paza Serviciului Secret pe viaţă, iar logistica pentru a-l ţine în siguranţă în spatele gratiilor ar implica cheltuieli uriaşe.

De asemenea, Trump ar putea fi eliberat pe cauţiune în timp ce va face apel la condamnare.

Donald Trump a fost găsit vinovat la toate cele 34 capete de acuzare

Sondajele de opinie arată că un verdict de vinovăţie l-ar putea costa pe Trump susţinere politică, adică, voturi. Susţinătorii lui rămân neînduplecaţi. Lucrurile stau însă diferit în cazul independenţilor, grup critic de votanţi, care, potrivit sondajelor realizate înainte de anunţarea verdictului, spun, în majoritate, că nu l-ar vota pe Trump, dacă ar fi condamnat pentru o infracţiune.

Chiar şi dacă va fi încarcerat, Trump poate deveni preşedinte, desigur, dacă de această dată reuşeşte să şi câştige alegerile.

Constituţia americană nu prevede că un infractor nu poate ocupa funcţia supremă în stat.

Donald Trump mai are pe rol şi alte procese penale, în curs de judecare.

×
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Vezi toate știrile din News Hour with CNN
Cele mai noi știri
Parteneri
x close