Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN O femeie din Vâlcea a fost arestată, după ce s-a dus să reclame că a fost bătută de iubit. Ce au descoperit polițiștii

O femeie din Vâlcea a fost arestată, după ce s-a dus să reclame că a fost bătută de iubit. Ce au descoperit polițiștii

BeFunky-collage - 2024-07-03T204141.797
O femeie din Vâlcea a fost arestată, după ce s-a dus să reclame ca a fost bătută de iubit / sursă foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iul 2024   •   20:43

O femeie care a cerut ajutorul autorităților, după ce a fost bătută de iubit, a ajuns în arestul Poliţiei. În timp ce îi luau declaraţie, oamenii legii au descoperit că stau faţă în faţă cu o traficantă de droguri. Originară din Vâlcea, românca era dată în urmărire internaţională de omologii din Italia. În urmă cu 17 ani, aceeaşi femeie a fost prinsă pe aeroportul din Munchen cu 1 kg de cocaină.

Maria Thommasina Pol are 37 de ani şi, aparent, e o doamnă simplă. S-a născut în Vâlcea și locuieşte în acte în Drăgăşani, Vâlcea. Toată viaţa s-a plimbat prin Europa, iar de ceva vreme îşi făcuse o relaţie în Harghita, oraşul Topliţa, una la distanţă.

Cei doi se vizitau reciproc, însă când venea ea la Topliţa, vizita se încheia cu certuri şi scandaluri. Aşa s-a întâmplat şi azi-dimineaţă, când Maria Thommasina a mers la sediul Poliţiei să depună plângere împotriva concubinului. Nu avea să știe ce o așteaptă.

„În timpul verificării la intrarea în instituție, ofițerul de serviciu a constatat, prin aplicația eDAC, că pe numele acesteia era emisă o semnalare de arestare în vederea extrădării de către autoritățile italiene”, a declarat inspector principal Robert Costan.

Pe 27 iulie 2023, Tribunalul din Florenţa a condamnat-o la 6 ani de închisoare cu executare pentru grave infracţiuni. Dar în lipsă. Şi au pus-o pe lista cu cei mai căutaţi infractori.

„Femeia era urmărită internațional, având un mandat european de arestare emis pe numele său”, a mai declarat inspector principal Robert Costan.

Potrivit autorităţilor italienie, românca în vârstă de 37 de ani făcea parte dintr-un grup de crimă organizată. Alături de alţi complici, ar fi colectat sume mari de bani în Italia, provenite din traficul de droguri de mare risc din Regatul Țărilor de Jos.

Nu este pentru prima dată când românca ajunge în arest pentru astfel de acuzaţii.

„În data de 14 02.2007, în jurul orelor 8:40, călătorind dinspre Amsterdam înspre Bologna – Italia cu zborul LH 4701, prin  Aeroportul din Munchen a introdus pe teritoriul Republicii Federale Germania cantitatea de 993,5 gr. cocaină”,  potrivit Curții de Apel Pitești.

Prinsă cu un kilogram de cocaină în bagaj, Maria Thommasina Pol a fost arestată.

În 2011, femeia a fost condamnată în Germania şi dată iar în urmărire internaţională. A fost predată autorităţilor germane, unde şi-a ispăşit pedeapsa.

Ulterior, în 2019, nu a avut nicio problemă ulterior să se întoarcă să facă parte din comisia unei secţii de votare din Germania, pe lista oficială figurând ca reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe.
 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Instanța a decis: Andrew și Tristan Tate sunt liberi să părăsească România
x close