Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Topul ţărilor din Europa cu cele mai ieftine locuinţe noi: Pe ce loc se află România

Topul ţărilor din Europa cu cele mai ieftine locuinţe noi: Pe ce loc se află România

Ioana Coman
<1 minut de citit Publicat la 18:33 08 Aug 2024 Modificat la 18:33 08 Aug 2024
o persoana ii da o cheie unei alte persoane
România se menţine pe locul al treilea în topul ţărilor europene cu cele mai ieftine locuinţe noi. Foto: Getty Images

Noul studiu Deloitte Property Index pe anul 2024 arată că România se menţine pe locul al treilea în topul ţărilor europene cu cele mai ieftine locuinţe noi. 

În România, o locuinţă se vindea la un preţ mediu de 1.504 euro/ mp în 2023, în uşoară creştere de la 1.461 euro/ mp în 2022. Doar în Bosnia şi Herţegovina şi Grecia apartamentele au fost mai ieftine. 

Austria rămâne ţara cu cele mai scumpe locuinţe din Europa cu 4.920 euro/ mp, urmată de Germania cu 4.700 şi Franţa cu 4.538 euro. Evident şi veniturile acolo sunt mai mari. 

România stă bine şi la accesibilitate. Suntem pe locul 4 în Europa. 

Să luăm exemplu un apartament de 70 de mp. Indexul Delloite spune că dacă în 2022 un român avea nevoie, în medie, de 6,3 salarii medii anuale brute pentru a cumpăra apartamentul, anul trecut media a scăzut la 5,9 salarii. 

Cele mai scumpe locuinţe în România sunt în Cluj-Napoca, 2.434 euro/ mp, cu o creştere de 3% faţă de anul anterior. Bucureştiul, capitala României, ocupă locul al doilea, cu 1.726 euro /mp, urmată de Braşov cu 1.618 euro/ mp.

×
x close