Dacia ajunge pe locul doi în Uniunea Europeană la vânzările de mașini către persoane fizice.
Datele pe primul semestru din 2023 arată că producătorul de automobile a vândut 345.000 de vehicule, cu o creștere de 24% față de anul trecut.
Cele mai de succes modele au fost, de exemplu, Spring. Vânzările s-au majorat cu aproape 40%, iar cele de Jogger cu 130%.
Modelul Sandero a înregistrat o creștere de 24%, iar Duster de 13%.
Sandero ocupă locul unu, cu 139.000 de unități vândute în clasamentul celor mai vândute modele de mașini către persoane fizice în Europa pe primul semestru, iar Spring ocupă locul trei la secțiunea mașini electrice, cu peste 27.000 de unități vândute.