Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Reguli noi în biserică | Testare psihologică în rândul preoților după scandalul de agresiune

Reguli noi în biserică | Testare psihologică în rândul preoților după scandalul de agresiune

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 19:47 06 Oct 2022 Modificat la 20:40 06 Oct 2022
ips calinic arges
Testare psihologică în rândul preoților după scandalurile de agresiune | ÎPS Calinic propune o nouă serie de reguli în biserică Sursa foto: Hepta | Abaca Press / Niviere David/ABACAPRESS.COM

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului este convins că testarea psihologică ar fi singura soluție sau cel puțin cea mai urgentă care ar putea fi luată, astfel încât să fie depistați preoții care au un comportament neadecvat.

Astfel că ÎPS Calinic propune să fie întrunită o comisie de specialitate, o comisie medicală și, totodată, fiecare preot din țară să depună și un dosar care să conțină cazierul judiciar, ce ar demonstra, practic, că nu are dosar penal și nici alte probleme cu legea.

Mai mult, la dosar ar trebui să se afle și o recomandare de la duhovnic și de la alte două persoane, precum și adeverință de la medicul de familie.

Cel mai important lucru ar fi ca dosarul preoților să conțină rezultatul unei testări psihologice.

De altfel, și Sfântul Sinod ia în calcul, în urma tuturor scandalurilor sexuale din ultima perioadă, introducerea testării psihologice pentru toți preoții din țară.

×
Etichete: ÎPS Calinic
x close