Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Teroriştii din Gaza au publicat o înregistrare cu ostatice israeliene care îl critică pe Netanyahu: "Eliberați-ne, acum!"

Teroriştii din Gaza au publicat o înregistrare cu ostatice israeliene care îl critică pe Netanyahu: "Eliberați-ne, acum!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:57 30 Oct 2023 Modificat la 18:57 30 Oct 2023

În mesajul transmis, ostaticele îi reproşează premierului Netanyahu că nu a făcut nimic să le salveze. Toate aceste declaraţii însă sunt făcute în prezenţa teroriştilor şi nimeni nu poate spune dacă nu cumva mesajul le-a fost impus. 

Hamas a publicat înregistrarea în care apar trei dintre ostaticile luate pe 7 octombrie. Videoclipul care durează un minut şi 16 secunde este un mesaj către autorităţile israeliene, cărora cele trei femei le cer ajutorul pentru a fi eliberate. Doar una dintre ele a fost lăsată să vorbească.

Ţinta principală a mesajului este premierul Benjamin Netanyahu, căruia i se spune, "suntem pedepsiți pentru neglijența politică națională a dumneavoastră - din cauza acelei greșeli pe care ați făcut-o pe 7 octombrie. Pentru că nu a fost niciun militar acolo. Nu a venit nimeni. Nimeni nu a auzit de noi. Suntem cetățeni nevinovați".

Nu se poate verifica dacă mesajul este într-adevăr al celor trei femei sau este un mesaj pe care cei de la Hamas l-au scris şi le-au forţat să îl citească.

Citeşte şi: Război în Israel, ziua 24 | Şeful OMS cere un armistiţiu între Israel şi combatanţii din Gaza

Nu ar fi prima oară când gruparea teroristă acţionează astfel. Vorbim despre un element al unui război psihologic care este menit să atragă simpatia pentru Hamas, o grupare care acum încearcă să se poziţioneze ca făcând gesturi umanitare.

Un alt rol pe care astfel de videoclipuri îl poate avea este să stârnească revolte şi mai mari în ţările europene, acolo unde locuiesc mulţi musulmani.

Mărturia tatălui uneia dintre ostaticele din clipul Hamas

Antena 3 CNN a obţinut mărturia exclusivă a tatălui tinerei răpite care transmite mesajele în videoclipul Hamas. Remus Aloni este cetăţean israeliano-român şi are întreaga familie în mâinile teroriştilor. Cele două fiice, trei nepoţele şi ginerele.

"Fata mea mai mare, Danielle, a hotărât ca la sfârșitul săptămânii să plece împreună cu fetița ei, Emilia, în vârstă de cinci ani și jumătate, ca să petreacă sfârșitul de săptămână cu sora ei. Dar soarta a făcut să se întâmple grozăvia asta, să fie împreună toți acolo când a început toată povestea asta”, a povestit Remus Aloni.

"Am primit mesaje atunci când fetele au intrat în buncăr. După jumătate de oră mi-au scris că aud teroriștii cum au intrat în casa vecinicilor. Ulterior, teroriștii au intrat și în casa lor. Apoi am primit un mesaj vocal cu vocea fiicei speriată, spunând că teroriștii au incendiat casa.

A spus că ne iubește pe toți și că nu crede că mai scapă, astea au fost ultimele cuvinte.

Noi nu putem face nimic. Să fii tată și bunic și să nu poți face nimic când teroriștii vor să îți ucidă copii este îngrozitor", a declarat Remus Aloni, cetățean israeliano-român.

×
x close