Este vorba despre terenurile neproductive, degradate, care nu pot fi redate circuitului agricol. Acestea vor fi predate ca parte a inițiativei Comisiei Europene, REPowerEU, şi își vor găsi întrebuințare pentru instalarea de noi sisteme de producere a energiei regenerabile, de la panouri solare la eoliene.
Termenul de implementare este până în anul 2026.
Prin intermediul programului RepowerEU, România s-a angajat să crească producția de energie verde până în anul 2030.
Unul dintre proiectele prevăzute se referă la înființarea unui parc fotovoltaic, în zona Piscul Sadovei Dabuleni, pe terenuri care se află în administrarea Agenției Domeniilor Statului.
Costul total al proiectului ajunge la 1,6 miliarde de euro, dintre care 850 de milioane vor fi sprijin nerambursabil din partea Uniunii Europene, iar restul din partea statului român.
Banii obținuți de ADS se vor folosi pentru cumpărarea noilor terenuri agricole.
O altă parte a terenurilor nefavorabile din punct de vedere agricol, vor putea fi exploatate de primării dar și de persoanele fizice și juridice, prin intermediul licitațiilor.
În prima faza, pe o suprafață de 3.008 hectare vor fi instalate panouri fotovoltaice, care vor produce 1.500 de MW de energie verde.
În total, ADS deține aproximativ 12.000 de hectare care nu pot fi redate circuitului agricol.