Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Momentul în care poliţia l-a arestat pe Sorin Oprescu | Imagini de la locuinţa sa din Grecia

Momentul în care poliţia l-a arestat pe Sorin Oprescu | Imagini de la locuinţa sa din Grecia

Cristi Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:25 18 Mai 2022 Modificat la 18:40 18 Mai 2022
sorin oprescu
Sursa foto: Antena 3

Mai exact, poliţia a ajuns în cartierul Glyfada din Atena, Grecia, acolo unde fiul lui Sorin Oprescu locuiește într-un apartament închiriat. 

Potrivit femeii, care este şi proprietara apartamentului respectiv, poliţia elenă s-a prezentat ieri la imobil pentru a-l reţine de fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu. 

Reporter Antena 3:  A fost poliţia aici?

Vecina lui Sorin Oprescu: Da, da a fost. Locuia aici la etajul 1. Fiul lui locuiește aici. 

În imobil poliţiştii l-au găsit pe fiul lui Sorin Oprescu care i-a informat că nu este acasă, dar că îl va suna pentru a-i comunica situaţia.

În scurt timp, Sorin Oprescu s-a predat autorităţilor elene şi a fost arestat pentru 24 de ore până în această dimineaţă când a fost prezentat procurorilor de la Curtea de Apel din Atena.

Sorin Oprescu spera să fie repus în libertate, mai ales că nu a fost condamnat pentru o faptă cu violență şi avea un domiciliul stabil în acest cartier. 

Însă pe holurile Curţii de Apel procurorul, care a studiat dosarul rapid, văzând câte autorități au fost implicate pentru prinderea lui Sorin Oprescu, dar şi pedeapsa primită, a dispus să nu îi permită acestuia să rămână în libertate, iar decizia să fie luată de magistrații care pot detalia dosarul. 

În următoarele 48 de ore avocații lui Sorin Oprescu pot face cerere de eliberare, urmând ca judecătorii să dispună dacă acesta va fi sau nu reţinut încă 40 de zile până când Consiliul de Judecată va hotărâ dacă va fi extrădat sau nu.

Între timp, Sorin Oprescu a depus documentația pentru a-i fi acordat azil politic în Grecia. 

×
x close