Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Sectorul 1 are cel mai mic tarif de salubrizare din București. Locuitorii plătesc 2,40 lei pe lună pentru gunoi

Sectorul 1 are cel mai mic tarif de salubrizare din București. Locuitorii plătesc 2,40 lei pe lună pentru gunoi

Adelina Miron
2 minute de citit Publicat la 19:10 07 Iun 2021 Modificat la 19:15 07 Iun 2021
o_1f7jjp5hh1pqj15lc1sb2ecdg1ag.jpg
Sursa foto: Agerpres

Totodată, Primăria Sectorului 1 are un buget de salubrizare de 120.000.000 de lei. 

Sectorul 2 are un buget de salubrizare de 154.000 de lei, și un tarif de salubrizare pe locuitor de 12 lei. Sectorul 3 are un buget de salubrizare de 142.279.300 de lei, iar locuitorii plătesc 5.99 lei lunar pentru ridicarea gunoiului. 

Sectorul 4 are un buget de salubrizare de 103.688.020 de lei și un tarif de salubrizare per locuitor de 10,4 lei. La Sectorul 5 bugetul de salubrizare se încadrează între 36 și 60 de milioane de lei, iar locuitorii săi plătesc un tarif de 8,94 lei. 

Sectorul 6 plătește pentru salubrizare 102 milioane de lei și are o taxă de salubrizare per locuitor de 7,11 lei. 

Clotilde Armand vrea decretarea stării de alertă în Sectorul 1

După întâlnirea cu Ministrul Mediului și reprezentanții firmei de salubritate, Clotilde Armand a declarat că vrea decretarea stării de alertă în Sectorul 1 pentru gunoaiele care nu sunt strânse de pe străzi de firmele de salubritate. 

”Noi facem totul posibil ca legea să fie respectată, dar nu putem să cedăm la un șantaj. Noi ne dorim să fie decretată starea de alertă, ceea ce îmi va permite mie în calitate de primar să spun nu se va întâmpla niciodată pentru că atunci am posibilitatea de a pregăti o alternativă. Dacă starea de alertă nu este decretată eu sunt cu mâinile și picioarele legate”.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a formulat vineri o cerere de instituire a stării de alertă în Sectorul 1, în contextul în care nu se ridică gunoiul în această zonă administrativă.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că va da un răspuns marţi în cazul cererii, după ce va primi raportul Gărzii de Mediu.

„Am primit parţial de la Agenţia de Mediu un răspuns că dumnealor au monitorizat eventuale depăşiri ale indicatorilor, concentraţii de gaze sau PM10, PM 2, nu au descoperit depăşiri ale acestora. DSP a luat măsuri împotriva prestatorului, a amendat prestatorul cu 4.000 de lei şi a dispus ca acesta să-şi reia activitatea pentru spitale în 12 ore, ceea ce s-a întâmplat şi către populaţie în 48 de ore şi la fel lucrul acesta am văzut că se întâmplă. Avem şi aşteptăm pentru mâine Garda de Mediu să ne răspundă care sunt lucrurile pe care dumnealor le-au identificat (...) Garda de Mediu urmează să prezinte raportul mâine, sunt în control la Romprest şi la Primăria Sectorului 1 şi aceştia vor avea nişte concluzii în urma controlului”, a menţionat Alin Stoica, într-o declaraţie pentru presă.

După scandalul din Sectorul 1, Garda Naţională de Mediu a anunțat că va face controle în toate sectoarele din Capitală pentru a se asigura că societăţile care se ocupă de strângerea gunoiului îndeplinesc toate cerinţele legale.

 

×
x close