Biletele de avion s-ar putea scumpi cu până la 72 de euro. În plin sezon al vacanțelor mai multe companii aeriene au anunţat că vor impune o taxă pe mediu pentru a acoperi costurile generate de noile reglementări UE pentru reducerea emisiilor de carbon.
În ultimele șase luni, prețurile biletelor de avion au crescut deja cu aproape 50%. Recent, o companie germană aeriană a anunțat că va impune o taxă pe mediu în prețul biletelor și asta după ce reglementările Uniunii Europene privind decarbonizarea aduc costul tot mai ridicate pentru companiile aeriene.
Ar fi vorba despre tarife cuprinse între 1 euro și 72 euro, crescute în funcție de tipul biletului, dar și de destinație. Cert este că biletele se vor scumpi pentru zborurile din Uniunea Europeană, Marea Britanie, Elveția și Norvegia.
Şi în 2022, o altă companie aeriană a procedat la fel a impus o taxă pe mediul pe mediu în prețul biletelor.
Astfel oamenii au plătit 4 euro în plus pentru zborurile la economic și o taxă de 12 euro pentru cei care zburau la business.
Cert este că aceste reglementări ale Uniunii Europene privind decarbonizarea aducă costuri tot mai ridicate și asta pentru că companiile ar trebui să folosească un combustibil durabil, ce este mult mai scump.
Așadar, în viitor ne putem aștepta la tot mai multe efecte de acest fel, adică să vedem bilete de avion tot mai scumpe.
Haos pe Aeroportul Otopeni: Sunt întârzieri la mai multe curse, iar angajații unei companii aeriene s-au retras ca să nu fie agresați de pasageri
Avioanele nu au putut decola pentru că au pierdut intervalul de zbor, din cauza întârzierilor anterioare, aşa că au fost nevoite să aştepte până la două ore ca să ajungă pe pistă.
În acest context, sute de pasageri, printre care bătrâni și copii, au așteptat avioanele în picioare, într-o căldură insuportabilă, dat fiind că, spun ei, aerul condițional nu funcționează în aeroport.
Compania Wizz Air dă vina pe vreme pentru întârzierile avioanelor sale. Potrivit surselor Antena 3 CNN, conducerea companiei spune că lucrează acum cu autorităţile europene pentru a găsi soluţii la alocarea sloturilor, având în vedere că mai multe linii aeriene au fost afectate.