Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Școlile, grădinițele și 40% din populație, fără gaze sau cu gaz raționalizat, la iarnă. Scenariul presimist al Asociației Energia Inteligentă

Școlile, grădinițele și 40% din populație, fără gaze sau cu gaz raționalizat, la iarnă. Scenariul presimist al Asociației Energia Inteligentă

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 18:28 15 Sep 2021 Modificat la 18:28 15 Sep 2021
gaze-naturale
Sursa foto: Pixabay

Cel mai pesimist scenariu anunțat de Asociația Energia Inteligentă ar fi ca școlile, grădinițele și 40% din populație să rămână fără gaze sau gazul ar putea fi raționalizat.

Scenariul vine în contextul în care începând cu anul viitor gazele naturale vor veni din Vest și vor fi mai puține și mai scumpe, în plus rezervele României sunt în scădere.

Dezastru la iarnă: Experţii spun că riscăm să rămânem fără gaze şi fără lumină

Experții în energie au lansat un avertisment devastator pentru români. Nu doar facturile uriașe vor reprezenta o problemă majoră. La iarnă am putea rămâne fără gaze și fără lumină din cauza stocurilor mici în domeniul energetic, spune Asociaţia Energia Inteligentă

Întrebat dacă este posibil acest scenariu, ca din cauza stocurilor mici la iarnă să avem probleme cu energia electrică și cu gazele, Iulian Iancu fost președinte al Comisiei de Industrii a precizat că acest avertisment poate deveni real, mai ales din cauza directivelor europene care au anulat obligativitatea realizării stocurilor. Mai exact, în caz că stocurile vor fi insuficiente va trebui să importam la preţul pieței ceea ce va fi foarte greu.

„Stocurile sunt întradevăr cu 40% mai mici decât anul trecut. Asta și datorită faptului că presiunea foarte mare a multinaționalelor i-a determinat pe cei de la Bruxelles să scoată o directivă care le permite să iasă din obligativitatea realizării stocurilor.

Ei au făcut acest lucru pentru că era un efort financiar, blocau niște bani, acum vedem că în situații extreme, adică criză suprapusă peste alte crize, stocurile sunt esențiale.

Acest risc există, dar nu atât de marcant cât se spune pentru că, din fericire, alții au fost mult mai înțelepți decât noi. În cazul nostru și spre rușinea noastră, Ungaria a realizat un depozit de stocare de 7,5 miliarde de metri cubi la graniță cu România.

Şi vă reamintesc că în 2018 România, cea mai mare producătoare de gaze din regiune, a fost obligată în februarie să importe gaze din Ungaria și evident că ne-a dat la cel mai mare preț din piață.

„O să avem gaze, dar o să le plătim de o să ne usture pielea”

Cu alte cuvinte, o să avem gaze dar o să le plătim de o să ne usture pielea. Reamintesc că mai există o directivă, cea a solidarității în care, practic, toate statele vecine trebuie să își furnizeze în situații extreme atât energie electrică cât și gaze naturale pentru a ieși din scenariul de întrerupere a alimentării.

Nu suntem încă într-o astfel de situație, dar suntem într-o situație foarte grea generată de această neobligativitate de realizare a stocurilor, ceea ce mie mi se pare că este foarte grav.

Şi aici subliniez un lucru, Franța nu respectat acest angajament. Franța are o reglementare națională prin care îi obligă pe furnizori și producători să stocheze", a spus Iulian Iancu fost președinte al Comisiei de Industrii.

×
x close