Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Scene violente pe aeroportul din Suceava! Unii români devin agresivi când află de carantină

Scene violente pe aeroportul din Suceava! Unii români devin agresivi când află de carantină

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:02 23 Dec 2021 Modificat la 19:12 23 Dec 2021
Scene violente pe aeroportul din Suceava! Unii români devin agresivi când află de carantină
Sursa foto: Scene violente pe aeroportul din Suceava! Unii români devin gresivi când află de carantină

Pe aeroportul din Suceava, întoarcerea românilor e vegheată de jandarmi.

Din cauza formalităţilor de intrare în ţară, a timpilor mari de aşteptare, dar şi a deciziilor de carantinare, mulţi îşi pierd cumpătul.

Angajaţii DSP, care fac triajul epidemiologic pe aeroport, se plâng zilnic că sunt agresaţi, jigniţi şi chiar scuipaţi.

Reporterii News Hour with CNN au filmat scenele

În fiecare zi, Aeroportul Suceava este tranzitat de peste 1.000 de români care se întorc în ţară de sărbători.

Însă, condiţiile de intrare în ţară impuse în pandemie îi scot din sărite pe cei mai mulţi dintre ei, devin recalcitranţi şi chiar îi ameninţă pe angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică care trebuie să asigure triajul epidemilogic.

Angajații DSP, înjuraţi şi blestemaţi de românii care vin din străinătate 

"Pentru că ei vin foarte mulți, 200- 250 de persoane, dar nu respectă, vor toți să ajungă cât mai repede la frontieră. Încep să ne blesteme, să ne facă în toate felurile", a declarat o asistentă DSP Suceava pentru News Hour With CNN.

Angajații DSP spun că de multe ori se tem pentru propria siguranță.

"Au fost momente când chiar ne+a fost frica, ne gândeam ca vom fi batute", a adăugat o altă asistentă de la DSP Suceava.

Pentru că îşi perd răbdarea şi au nervii întinşi la maximum, unii dintre pasageri ajung chiar să se bată între ei.

Personalul DSP de la Aeroportul Suceava va fi păzit de jandarmi

În acest context, pentru a calma spiritele, autorităţile locale au decis să apeleze la echipaje de jandarmi. Aceştia vor fi în permanenţă pe Aeroportul Ştefan cel Mare din Salcea, Suceava.

Pasagerii care intră în ţară sunt nemulţumiţi şi critică măsurile birocratice impuse de statul român.

Județul Suceava are printre cei mai mulți carantinați din țară, în prezent fiind peste 12.000 de persoane în izolare.

×
x close