Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Trei scenarii pentru viitorul Rusiei în războiul din Ucraina. În două dintre ele Vladimir Putin dispare de la Kremlin

Trei scenarii pentru viitorul Rusiei în războiul din Ucraina. În două dintre ele Vladimir Putin dispare de la Kremlin

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:01 24 Ian 2023 Modificat la 19:15 24 Ian 2023

Este un conflict declanșat pentru a repoziționa Moscova în prima ligă a puterilor globale, însă efectele de până în prezent se contabilizează în sute de mii de militari uciși sau răniți în tabăra rusă și în epuizarea rezervelor de armament modern ale țării agresoare.

În acest context, viitorul politic al președintelui Putin este învăluit în incertitudine. Putin, care a împlinit 70 de ani în toamna anului trecut, își va încheia actualul mandat de președinte în anul 2024.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului rus a declarat că este "prea devreme" pentru a vorbi despre o eventuală nouă candidatură a acestuia.

Însă, conform relatărilor, Kremlinul construiește deja campania electorală pentru anul viitor.

Citește și: Bilanț apocaliptic al războiului din Ucraina, anunțat de șeful armatei din Norvegia

Dacă, în funcție de evoluția războiului, președintele rus va decide să candideze, el mai are, teoretic, dreptul la încă două mandate de câte 6 ani.

Putin conduce Rusia din 2000.

Ca președinte, a avut o pauză de doar 4 ani, când a făcut rocada din 2008 cu Dmitri Medvedev și a preluat de la acesta funcția de prim-ministru.

Între timp, el a instrumentat modificarea Constituției pentru a putea reveni la putere până în 2036.

Putin are șanse teoretice să-l depășească pe Stalin la putere

Cu 36 de ani de domnie, dacă va reuși să-i acumuleze, Putin ar putea să îl depășească chiar şi pe dictatorul comunist Iosif Stalin, care a condus Uniunea Sovietică timp de 29 de ani.

Însă planurile liderului de la Kremlin ar putea fi date peste cap de dezastrul declanșat în Ucraina.

Analiștii de politică externă din Uniunea Europeană văd trei scenarii pentru Rusia, menționează Antena 3 CNN.

Primul este un regim totalitar condus de Putin, dacă războiul se va sfârși așa cum dorește el.

Al doilea este colapsul militar în urma evoluțiilor de pe frontul din Ucraina. Acest scenariu ar pune punct carierei lui Putin.

Al treilea, care implică, de asemenea, dispariția lui Putin din ecuația puterii de la Moscova, ar fi chiar dezintegrarea Federației Ruse.

×
x close