Antena 3 CNN Actualitate Social Sărbători mai sărace. Câți bani vor aloca românii pentru cumpărăturile de Crăciun, în 2024

Sărbători mai sărace. Câți bani vor aloca românii pentru cumpărăturile de Crăciun, în 2024

R.M.
2 minute de citit Publicat la 19:09 19 Noi 2024 Modificat la 19:09 19 Noi 2024
femeie ingrijorata la cumparaturi
Mâncarea este tot mai scumpă / FOTO Getty Images

Coşurile de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă vor fi mai sărace decât în alți ani. În timp ce unii vor cheltui mai puțin sau deloc pe cadouri, alții vor tăia chiar și alimente de pe listă, iar acesta este efectul inflaţiei, spun anliştii. Conform monitorizării Antena 3 CNN, unele produse s-au scumpit cu peste 20 la sută în doar două luni. În faţa acestor creşteri de preţuri, unii românii deja fac împrumuturi pentru masa de Crăciun.

„Foarte, foarte greu. În alți ani ne descurcam mult mai bine, era viață, trai. Acum te duci în magazin cu 500 de lei, vii cu două-trei sacoșe de alea de un leu, cum se zice. E foarte scump orice.” Aceasta este realitatea în care trăiesc majoritate românilor. Reporterii Antena 3 CNN  monitorizează constant prețurile de la raft, comparând exact același produs din același magazin. La câteva săptămâni distanță, un kilogram de pulpe de pui ne costă cu peste 3 lei mai mult față de luna septembrie.

Și untul ținut în continuare în cutia antifurt s-a scumpit în ultimele două luni. Pentru unii detergenți plătim cu 20% mai mult față de începutul lunii septembrie. Prețul balsamului de rufe a crescut cu aproape 5 lei.

„Eu cred că pe final de an vor mai fi ceva creșteri de prețuri. Acum 10 ani, inflația în România era de circa 1,1%, iar deficitul bugetar în PIB în acel an era de 0,4%. Astăzi avem un deficit care din nou se apropie de 8-9% din PIB. Inflație galopantă, de 5, probabil că va fi undeva la 7%”, a declarat Cristian Păun, analist economic.

Coșurile de cumpărături vor fi mai sărace în acest an

Având în vedere creșterile de preț, studiile arată că mulți români vor cumpăra mai puțin pentru sărbătorile din acest an. Șase din 10 români își păstrează bugetul alocat și anul trecut.

În ceea ce privește sumele de bani pe care românii le vor cheltui anul acesta pentru cumpărăturile de Crăciun, aproximativ 40% dintre aceștia au un buget încadrat între 500 și 1.000 lei, 24%- un buget mai mic de 500 lei, iar 20%- un buget încadrat între 1000 și 2.000 lei. Totodată, aproximativ 40% dintre români vor începe anul acesta să facă aceste cumpărături mai devreme, arată un studiu recent.

„Cei cărora le lipsesc banii necesari pentru listele de sărbători deja recurg la împrumuturi. Luna noiembrie din acest an este o lună în care vârstnicii au făcut multe împrumuturi, mai multe decât în ultimii 5 ani, numeric și valoric mai mari”, a declarat George Bădărău, președinte CARP Omenia

Este important să ne planificăm cumpărăturile și să luăm în calcul riscul supraîndatorării, spun experții.

×
x close