În România nu doar boală este o povară, ci și accesul la tratament.
Autorităţile recunosc că problema este una alarmantă, însă spun că soluţia întârzie, pentru că nu există un consens la nivelul tuturor actorilor politici.
Din cauza inflaţiei, zeci de medicamente vitale dispar de pe piaţă
Din cauza valului de scumpiri numai în luna mai au disparut zeci de medicamente vitale pentru bolnavii cu probleme oncologice, cardiologie, hepatice, pneumologice, hematologice sau reumatologice.
Vorbim de medicamente generice, care au dispărut pe măsură ce au crescut costurile pentru transport de trei ori, precum și materia primă.
Asociațiile de pacienți se întreabă unde se va ajunge
Ne amintim ce s-a întâmplat la începutul pandemiei când a dispărut medicamentul vital pentru cei cu probleme endocrinologice.
Persoanele care au cancer, diabet sau grave probleme de respirație îşi caută cu disperare medicamentele. Uneori le găsesc prea târziu, după lungi perioada în care își întrerup tratamentul. Atunci când găsesc cantitățile sunt insuficiente.
Şi cei care depind de imunoglobulina au mari probleme. Tratamentul este de negăsit de luni bune în România.
Cum poate fi evitată o nouă criză a medicamentelor
Asociaţia pentru Medicamente Generice spune că singura soluţie ar fi ca taxa clawback să fie fie redusă cu 6%, astfel încât să fie evitată o nouă criză a medicamentelor.
"În ultimii ani au dispărut 2.500 de medicamente şi numărul continuă să crească. Mai mult, numărul medicamentelor care intră în România este mic comparativ cu ţările din regiune. Dacă în perioada 2017-2019, în România au intrat 350 de medicamente, în Cehia numărul a fost dublu, în Polonia de patru ori, iar în Germania de şase ori. Deci nu numai că pleacă medicamente, medicamentele care vin sunt puţine. Soluţia este reducerea cu 6% a taxei clawback. Vedem că în perioada 2015-2021, prin intrarea medicamentelor generice în România, au fost făcute economii de 780 de milioane de euro. Putem spune că o astfel de măsură de reducere a claback-ului cu 6%, nu numai că va creşte accesul pacienţilor români la medicamente, dar la sfârşitului anului 2025 vom avea şi o reducere de cost de 17 milioane de euro" a declarat Daniel Bran, vicepreședintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, în exclusivitate la Antena 3.