După ce am văzut ce se întâmplă în ţară, cu Guvernul care o dă din colţ în colţ să acopere găurile din buget, este foarte important să vedem şi povara care vine din exterior. Concret, România se împrumută de pe pieţele externe la niveluri record în istoria modernă potrivit unei analize făcută de Bloomberg.
O fac şi Ungaria sau Polonia, dar la ei este puţin diferit. În acest an România a împrumutat de pe pieţele externe şase miliarde de dolari, la dobânzi de 9 şi peste 9%.
În total, România, Polonia şi Ungaria au împrumutat anul acesta 32 de miliarde de dolari, de trei ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Polonia a împrumutat 9 miliarde de dolari la dobânzi de 5,5%, iar Ungaria cinci miliarde de dolari cu dobânzi de 6,7 procente.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre procentul pentru supraimpozitarea veniturilor mari: "Nu știu, 500% părerea mea"
Mai mult, aceste ţări au valorificat banii împrumutaţi mult mai bine decât noi şi au un randament bun, deci s-ar putea să nu mai fie nevoie să se împrumute. Noi, în schimb, notează analiştii, s-ar putea să mai ieşim încă o dată în acest an să luăm bani de pe pieţele externe.
Iar totul se traduce pe scurt într-o povară financiară fără precedent.