Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Doi români, soț și soție, au murit într-un accident cumplit în Grecia. Copiii lor se află în stare critică

Doi români, soț și soție, au murit într-un accident cumplit în Grecia. Copiii lor se află în stare critică

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 16:26 16 Aug 2023 Modificat la 19:51 16 Aug 2023

Update 19:00 Ministerul de Externe a transmis că a fost informat cu privire la familia de români care a fost victima unui accident grav în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Consulatul General (CG) al României la Salonic, anunță că fost notificat de către poliția din Salonic cu privire la un accident rutier grav produs la data de 16 august 2023, la ieșirea din Salonic, către localitatea Liti, soldat cu decesul a doi clujeni, soț și soție, și rănirea celor doi copii ai lor. Consulatul din Salonic a întreprins, în regim de urgență, demersuri suplimentare pentru obținerea de date și informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii accidentului.

Potrivit informațiilor obținute de către reprezentanții consulatului, accidentul s-a soldat cu patru victime, membri ai aceleiași familii, dintre care doi cetățeni români majori au decedat, iar alți doi cetățeni români minori au fost răniți, fiind transportați la o unitate medicală, pentru a beneficia de îngrijiri de specialitate. Consulul român din cadrul oficiului consular de la Salonic s-a deplasat în regim de urgență la spitalul unde se află internați cei doi minori. În urma discuțiilor avute cu personalul medical și cu cei doi minori, a reieșit că starea acestora este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Au fost întreprinse măsurile necesare pentru informarea familiei extinse din România cu privire la accident și la consecințele sale deosebite. De asemenea, având în vedere situația celor doi minori rămași neînsoțiți pe teritoriul Republicii Elene, consulul român va efectua vizite repetate la unitatea medicală, până la sosirea membrilor de familie din România.

Ancheta autorităților elene cu privire la circumstanțele producerii accidentului este în desfășurare.

MAE informează că reprezentanții Consulatului General al României la Salonic sunt în legătură cu unitatea medicală și cu membrii de familie ai cetățenilor români decedați, în vederea acordării de sprijin celor doi minori, precum și pentru realizarea formalităților de repatriere a trupurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați.

Reprezentanții Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale și cu reprezentanții spitalului și acordă asistență consulară conform competențelor, inclusiv în vederea eliberării certificatelor de deces.

Update 16:45 Copilul de 10 ani, rănit grav în accident, a fost operat de urgență

Cei doi copii, în vârstă de 10 și 12 ani, au fost transportați de urgență la spitalul din Salonic, General Papageorgiou. CNN Greece anunță că băiatul de 12 ani a fost rănit grav și este tratat la clinica de chirurgie a spitalului. În aceste momente se află în operație, ulterior va fi internat în unitatea de Terapie intensivă a unității medicale

Fratele său, în vârstă de 10 ani, a fost rănit ușor și se află în afara oricărui pericol 

Cei doi soți, împreună cu cei doi copii ai lor, se îndreptau spre Bulgaria, cu scopul de a ajunge acasă, în România.

Presa elenă a transmis că doi adulți și-au pierdut viața pe loc ca urmare a impactului. În mașină se aflau și doi copii de 7 și 10 ani care au fost răniți grav.

Potrivit mai multor site-uri de știri din Grecia, părinții, în vârstă de 45 și 48 de ani, au murit pe loc, iar cei doi copii, în vârstă de 7 și 10 ani, au fost grav răniți, potrivit primelor informații furnizate de autoritățile grecești.

Citește și: O femeie a intrat cu maşina într-un cap de pod, după ce o anvelopă i-a explodat în mers, apoi autoturismul s-a răsturnat pe plafon, pe Transalpina. Ea şi soţul ei au fost grav răniţi 

Mașina românilor a intrat în coliziune cu un TIR la kilometrul 18 al autostrăzii Salonic-Serres, care face legătura cu granița greco-bulgară.

Doi români, soț și soție, au murit pe loc 

Un accident de circulație a avut loc în jurul prânzului pe Autostrada Națională Salonic - Serres, relatează RThess.

O mașină a intrat în coliziune cu un camion la kilometrul 18 al Autostrăzii.

Citește și: Mașină de poliție, lovită de un autoturism și proiectată pe sensul opus, în Tulcea. Două persoane, printre care și un polițist, au ajuns la spital 

Rezultatul accidentului a fost tragic. Șoferul și soția lui care se aflau în mașina cu numere de România au suferit răni incompatibile cu viața. Potrivit poliției, cei doi sunt cetățeni români și au 45, respectiv 48 de ani.

Doi copii, în stare gravă

Se pare că românii se îndreptau spre Bulgaria cu scopul de a ajunge acasă, în România. În mașină se aflau și copiii lor cu vârste de 7 și 10 ani. Ambulanțele i-au preluat imediat pe micuți, iar starea lor pare să fie foarte gravă.

Citește și: Accident mortal pe calea ferată în Gorj. O mașină a fost spulberată de tren

În urma accidentului, pe Autostrada Națională Salonic - Serres s-a creat o coloană impresionantă.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili dinamica producerii acestui accident rutier grav, care a curmat viața a doi români.

×
x close