Antena 3 CNN Economic Statul îi obligă pe prosumatori să își monteze unități de stocare a energiei până în 2027

Statul îi obligă pe prosumatori să își monteze unități de stocare a energiei până în 2027

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:14 28 Iun 2024 Modificat la 19:50 28 Iun 2024
panouri solare
Sistemul național de energie a început să aibă tot mai multe dezechilibre. Sursă foto: Arhivă Antena 3 CNN

Un amendament votat deja de plenul Parlamentului îi obligă pe cei care au instalații fotovoltaice de peste 10,8 kilowați să își monteze unități de stocare a energiei până în 2027. Decizia parlamentarilor a venit după ce sistemul național de energie, construit de prin anii 60, a început să aibă tot mai multe dezechilibre.

Cei care nu fac asta vor fi limitați la cantitatea de energie livrată în rețea, adică vor putea injecta în rețeaua națională doar trei kilowați, o cantitate mică, având în vedere că un prosumator poate să producă până la 2000 de kilowați pe lună.

Asta înseamnă că vor fi nevoiți să mai scoată din buzunar câteva mii de euro, după ce oricum au făcut o investiție mare pentru a-și pune panouri fotovoltaice.

Motivul invocat este că sistemul național nu mai face față energiei verzi, însă prosumatorii se revoltă și spun că atitudinea statului este una abuzivă.

Alexandru a investit peste 12.000 euro pentru a-și pune panouri fotovoltaice. Are o instalație de 10 kilowați care îi asigură consumul casei, iar surplusul de în rețea.Deși are panourile de 2 ani, încă nu și-a amortizat investiția. Asta pentru că încă primește facturi din urmă.

"Au venit facturi acum trei luni de zile, o factură de 4.000 și ceva de lei. Eu nu mi-am pus problema să fac bani. Eu mi-am pus problema să nu mai plătesc. E greu să iei de la ei bani", a spus, pentru Antena 3 CNN, Alexandru. 

Acum, el și alți zeci de mii de prosumatori trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și instala baterii de stocare.

"E asta, e o prostie, nu poate să te oblige. E deja ceva care am cumpărat, n-au ei cum să te oblice peste noapte să mai cumperi încă altceva", mai spune Alexandru. 

Întrebat despre acest demers, Dumitru Chisăliţă, expert în energie a spus:

"Consider că nu e normal pentru cei care și-au montat deja aceste panouri să vii şi să le dai acest termen. Nu de alta, dar eu a construit sau folosit echipamentele în conformitate cu legislația existentă", a spus Dumitru Chisăliţă. 

Legea prevede ca prosumatorii care au instalații între 3 și 200 de kilowați să își pună o baterie care să acopere 30% din putere, iar cei care au mai mult de 200 de kilowați să își monteze o baterie cu acoperire de 50% prețurile însă sunt destul de piperate.

"Prețurile, în general pornesc de la 2.000 euro în sus 200 și 400 de kilowați, acolo se specifică cel puțin 50% în acel moment prețurile pot să fie foarte mari 100-200.000 euro", spune Vasile Cristian, reprezentant firmă de baterii. 

"De câte ori ne lovim de o problemă, prima dată căutăm soluția fix în buzunarul persoanelor fizice și a micilor antreprenori", spune Albert Soare, reprezentant firmă de panouri. 

 

×
x close