Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Trei românce, Laura, Ana și Mara, transformă în realitate visul american la Institutul Pratt din New York

Trei românce, Laura, Ana și Mara, transformă în realitate visul american la Institutul Pratt din New York

Sabrina Preda
3 minute de citit Publicat la 20:01 01 Dec 2022 Modificat la 21:14 01 Dec 2022
Foto Mara, Laura si Ana
Sursa foto: Antena 3 CNN

Munca, perseverența și familia sunt câteva dintre valorile care le-au permis să ajungă la una dintre cele mai apreciate universități de arhitectură din lume: Institutul Pratt din New York.

"Când eram mică, voiam să fiu pictoriță, dar am avut o educație bazată pe științe și mate-info și asta e cea mai bună îmbinare între cele două (...) Era 3 dimineața, eram acasă, în pat, și dădeam refresh la toate aplicațiile pe care le-am făcut, sperând că o să vină (răspuns la) una dintre ele. Eu la Pratt am aplicat într-o doară, la final, după ce închisesem toate aplicațiile, doar așa, să fie. Și a fost chiar primul accept pe care l-am primit dintre toate cele peste 20 de facultăți la care am aplicat", își amintește Laura Moldovan. 

 "Când le-am dat părinților vestea, mama a început să plângă că plec de acasă, dar cred că amândoi sunt foarte fericiți pentru mine și amândoi sunt foarte mândri că am avut curajul să plec atât de departe", continuă ea.

"Eu întotdeauna am fost un copil foarte sensibil și întotdeauna am fost creativă, mi-a plăcut să desenez. Combinația perfectă între matematică și artă este arhitectura", spune, la rândul său, Ana Bulacovschi.

Studentă româncă la New York:  "E foarte diferit de sistemul din România"

Departe de confortul de acasă, Laura e hotărâtă să facă o carieră în domeniu.

"E foarte diferit de școala de liceu, de școala din România, de școala obișnuită, pentru că noi nu învățăm citind, nu învățăm activ. Noi învățăm desenând, învățăm vorbind, prezentând, lucrând pachete fizice. Pare că, de fapt, nu reții nimic. Dar când te apuci de următorul proiect, îți dai seama câte chestii faci diferit din prima, pentru că ai experiența proiectului anterior", descrie ea procesul didactic de la universitate.

Dar viața de student la New York nu se rezumă doar la învățătură.

 "Mi-e dor să gătească mama, să vin acasă, să mă aștepte totul gata", mărturisește Laura Moldovan.

Laurei îi plac sarmalele iar acest fel tradițional românesc ajunge la New York cu avionul.

În cealaltă cameră, Ana sună acasă, la Iași. Acolo e deja trecut de miezul nopții, dar reușește să transmită că-i este dor de niște chifteluțe marinate.

De la tatăl ei, Ana a moștenit iubirea față de arhitectură și desen.

Studentă româncă la New York:  "Simt nevoia să mă întorc acasă, să aduc ceva înapoi"

"Pe mine mă interesează foarte mult set design-ul, mă fascinează filmele și îmi place foarte mult design-ul de scenă pentru teatru sau pentru film. Cred că visul american este să reușesc să fac ceva nou aici, în New York, să reușesc să am o carieră aici și după aceea să aduc ceva din chestia asta acasă.

M-am simțit apropiată de casă și de familia mea. Sunt foarte apropiată de părinții mei, care m-au susținut mereu, și atunci simt nevoia cumva să mă întorc, să fac ceva, să aduc ceva înapoi. Plus că mi-a plăcut foarte mult să cresc în România", rememorează Ana Bulacovschi.

Departe de casă, Laura și Ana se au una pe cealaltă și ajută visul românesc să prindă rădăcini la New York, orașul tuturor posibilităților. 

În campusul universității am întâlnit-o și pe Mara, o altă româncă determinată să lupte pentru visul ei.

Ea a crescut în Statele Unite, în Chicago, dar spune că spiritul românesc a fost mereu prezent în familia sa.

Studentă româncă la New York: "Elevilor români le transmit să ia în calcul să aplice la universități din străinătate"

"Bunicii mei veneau destul de des când eram mici și stăteau cu noi vreo 4 - 6 luni. Bunica mea din partea mamei a fost profesoară de engleză și m-a învățat foarte multe. Când aveam vreo 6 ani am decis că vreau să fac ceva cu arte. Tot timpul desenam, părinții mei au încurajat desenatul foarte mult, pentru că tatăl meu este arhitect (...) Să ai încredere în tine puțin, așa poți să faci mult mai mult decât crezi", este mesajul Marei Nicolaie.

Ana, are la rândul său, un mesaj legat de lucrurile pe care le-ar vedea schimbate în România.

"Cred că mai avem de lucrat la educație, și din punct de vedere al resurselor, și din punct de vedere al oportunităților. Există copii foarte buni și foarte talentați care își doresc să facă ceva special și nu li se dă șansa, nu au oportunitatea sau nu au resursele necesare (...) Elevilor ca mine, elevilor care sunt clasa a doisprezece anul ăsta, inclusiv fratelui meu, le doresc succes și le doresc să ia în considerare să aplice în străinătate", spune ea.

Foto, de la stânga la dreapta: Mara Nicolaie, Laura Moldovan și Ana Bulacovschi, studente la Institutul Pratt din New York

×
x close