Părintele Marcel este şi duhovnic şi translator pentru ucrainenii care au scăpat de groaza unui război de neînțeles pentru nimeni. Liniștea de la Bârsana vindecă încet-încet rănile sufletești. Dar tot ceea ce îşi doresc oamenii este să se întoarcă acasă. Indiferent ce va însemna acel acasă.
Ana este din Kiev şi gândul îi este permanent la mama invalidă care nu a putut pleca din mijlocul unui război de neînțeles.
"Vreau să se termine războiul şi să mă întorc la mine acasă. Eu iubesc locul, pământul în care m-am născut. Îmi doresc să se termine războiul pentru că acolo sunt părinți şi copii care mor şi mi se rupe inima că acolo ne-au rămas părinţii", spune Ana.
Pentru a-şi muta gândurile de la nenorocirile de acasă, s-a dus la bucătărie şi a gătit. Nu i-a cerut nimeni, dar nu poate sta locului.
"Am făcut asta din toată inima, cum ați făcut şi voi românii pentru noi", mai spune Ana.
Cei care au fugit de bombele care se aud peste tot în Ucraina nu se pot bucura de frumusețea unui loc care îţi intră în suflet.
Victor şi soţia lui au sărit pur şi simplu în ultimul vagon al trenului care a plecat din Kiev. A privit neputincios spre peronul pe care erau cel puţin o mie de femei cu copii. Îi este gândul la rudele de acasă, dar şi la pisica pe care nu au găsit-o la plecare. Fugise.
La 300 de metri de casa lui a fost aruncată o rachetă , toate casele, mașinile din zona respectivă ardeau când au plecat, au lăsat tot şi au plecat
"Noi suntem bătrâni, am plecat, dar îmi doresc ca cei tineri să trăiască", spune Victor Petrovici.
Vorbeşte cu teama că nu se îşi va putea exprima recunoștința pentru cei care i-au primit.
Sperăm ca după ce ne-am simțit atât de bine primiți aici să ne ducem înapoi acasă. Sunt pentru prima dată în România şi nu m-am gândit că o să găsesc oameni atât de cumsecade aici, dar şi în Ucraina sunt oameni buni Slavă Ucraina", mai spune Victor Petrovici.