Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Reconstituirea crimei de la Arad. Băiețelul de 3 ani, fratele fetei ucise, a asistat la moartea surorii sale

Reconstituirea crimei de la Arad. Băiețelul de 3 ani, fratele fetei ucise, a asistat la moartea surorii sale

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:16 02 Noi 2021 Modificat la 19:32 02 Noi 2021
New Project - 2021-11-02T191633.837
Sursa foto: Antena 3

Sunt patru zile în care fetița a dispărut pur și simplu de acasă, până când trupul neînseuflețit al acesteia a fost găsit la marginea cimitirului Arad.

Sunt patru zile în care acest copil nu a existat pentru nimeni. Nici pentru familie, nici pentru vecini, nici pentru autoritățile statului care ar fi trebuit să o protejeze.

Totul a început miercuri, 27 octombrie 2021, ziua în care se presupune că tatăl vitreg a ucis-o în casă, în apartamentul în care era și fratele copilei, în vârstă de 3 ani.

În aceeși zi, bărbatul ar fi transportat-o pe fetiță la marginea cimitirului Arad, unde ar fi incendiat-o și ar fi abandonat cadavrul acolo.

Ulterior, bărbatul s-a dus acasă și nimeni nu a bănuit absolut nimic.

Abia sâmbătă, 30 octombrie 2021, trupul neînsuflețit a fost găsit de către un trecător, a fost alertată Poliția și au început cercetările.

Luni, 1 noiebrie, 2021, anchetatorii au făcut public portretul robot al fetiței dar și alte detalii pentru identificare.

Cineva, într-un final, a sunat la Poliție și a identificat-o pe copilă.

Tot luni, mama fetei s-a întors acasă de la maternitatea în care a fost internată timp de 6 zile, acolo unde a și născut cel de-al treilea copil. Aceasta nu a pus prea multe întrebări despre dispariția fiicei sale.

Luni seară, la ora 20.30, o rudă a recunoscut-o pe fată și familia acesteia la televizor și a mers la IPJ Arad.

Luni a fost ziua în care polițiștii au descins acasă, la adresa dată de persoana care a sesizat autoritățile, iar bărbatul a fost ridicat și reținut pentru 24 de ore.

Șase zile - atât a durat din momentul în care cadavrul a fost găsit la marginea cimitirului, până când bărbatul a fost reținut.

Marți, 2 noiembrie, anchetatorii au refăcut o parte din traseul celor șase zile.

Fratele fetiței de 4 ani din Arad a asistat la crimă

Criminalul Antoniei, fetița de 4 ani din Arad, a fost arestat de polițiști pentru 30 de zile.

Detalii cutremurătoare continuă să iasă la iveală. Fratele copilei, un băiețel de 3 ani, a asistat la crimă.

Acesta este acum în stare de șoc, iar specialiștii spun că recuperarea sa va fi una extrem de grea.

Criminalul a recunoscut și a povestit în fața anchetatorilor scenele teribile.

Criminalul s-a uitat la știri să vadă ce informații au anchetatorii

Tatăl vitreg al fetei, împreună cu concubina sa, se mutaseră de puțin timp în locuința în care a avut loc crima.

Cei care au reușit să îl cunoască, în puținul timp de când locuia acolo, spun că era un om extraordinar de calm și respectuos.

Luni dimineață, însă, unul din vecini l-a observat pe scările din fața blocului, fumând țigară după țigară și nesalutând, așa cum obișnuia să facă.

Portretul acestuia, potrivit spuselor psihologilor, ar putea fi unul odios, asta pentru că a adus înapoi până și geamantanul în care a transportat cadavrul fetiței fără nicio remușcare.

Important de menționat este și faptul că bărbatul a urmărit știrile în din ultimele zile pe acest subiect, pentru a afla ce informații au anchetatorii, astfel încât să își poată face un plan.

×
Etichete: Arad reconstituire
x close