Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Profesorii care dau meditații, obligați de ANAF să aibă casă de marcat: "Ai nevoie de atâtea aprobări, încât e aproape imposibil"

Profesorii care dau meditații, obligați de ANAF să aibă casă de marcat: "Ai nevoie de atâtea aprobări, încât e aproape imposibil"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:47 16 Noi 2021 Modificat la 18:56 16 Noi 2021
profesori meditatii
Sursa foto: Antena 3

Reprezentanţii profesorilor spun că ANAF ar trebui să se concentreze pe advăraţii evazionişti fiscali şi nu pe cei ale căror salarii nici măcar nu cresc conform legii. Doar deschiderea unei forme de organizare, fie PFA, fie SRL i-ar costa pe profesori între 500 şi 2000 de lei.

Cristian este profesor de matematică de 38 de ani. În ultimii doi, a făcut doar meditaţii. Trăieşte din asta şi o face în mod legal. Totuşi, ca să aibă o casă de marcat şi un SRL nu a fost deloc uşor.

"Nu poți să o faci singur, pentru că ai nevoie de atâtea aprobări, încât e aproape imposibil. Mi-am luat casă de marcat, a durat 5 zile să îmi vină din nu știu ce depozit, am fiscalizat casă de marcat, trebuie să te duci la vreo 3 sucursale de ANAF să faci asta. Eu lucrez puțin pe zi, cu câte un singur elev. Dar totuși mi s-a părut normal să întrăm intr-o legalitate", a povestit Cristian, pentru Antena 3.

Investiţia pentru intrarea în legalitate a fost de 1800 de lei, povesteşte profesorul. În plus, plăteşte lunar 100 de lei contabilei, iar la fiecare trei luni cei 3% datoraţi statului.

Asta ar vrea ANAF să facă fiecare profesor care ţine meditaţii. Cei mai mulţi lucrează însă la negru, în baza înţelegerii cu familia.

Profesorii care nu-şi declară veniturile oblinute din meditaţii riscă oricând să fie verificaţi de fisc. Conform legii, orice bun personal sau venit suplimentar, care nu are acoperire în documentele fiscale, poate fi pus sub sechestru.

×
x close