Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Producția de miere polifloră, compromisă din cauza secetei: ”Toate câmpurile sunt uscate complet. Albinele nu mai au de unde să recolteze”

Producția de miere polifloră, compromisă din cauza secetei: ”Toate câmpurile sunt uscate complet. Albinele nu mai au de unde să recolteze”

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:42 20 Aug 2021 Modificat la 19:42 20 Aug 2021
hepta_5507516 (1)
Sursa foto: Hepta

Apicultorii spun că seceta a afectat profund producția de miere, după ce majoritatea florilor au început să se usuce. ”Toate câmpurile sunt uscate complet. Albinele nu mai au de unde să recolteze miere, polen”, spune un apicultor din Mehedinți.

Un alt factor care a scăzut producția de miere ar fi, după cum spun apicultorii, și praful de la lucrările efectuate în apropierea stupinelor, care cumulat cu seceta, afectează puternic albinele.

Prin urmare, în acest an, vom avea miere polifloră puţină, scumpă şi de calitate mai slabă.

”Anul apicol 2021 a fost un an deosebit, în primăvară au fost ploi, vânt, frig, nu a mers nici cultura de rapiță, la salcâm, vremea rea a reapărut”, spune unul dintre crescătorii de albine.

În apicultură, subvențiile oferite de stat sunt modice. După cum recunosc crescătorii de albine din Mehedinți, prețul mierii a crescut deja, din cauza producției scăzute, cu 10-20%.

Cu toate că producția de miere polifloră a scăzut, în cazul mierii de salcâm au fost înregistrate producții bune.

×
x close