Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN El este principalul suspect în cazul fetiței de 12 ani ucisă, băgată într-un sac și ascunsă într-o canapea

El este principalul suspect în cazul fetiței de 12 ani ucisă, băgată într-un sac și ascunsă într-o canapea

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:17 06 Iun 2023 Modificat la 18:26 06 Iun 2023
ilie marcel serbuc
El este principalul suspect în cazul fetiței de 12 ani ucisă, băgată într-un sac și ascunsă într-o canapea Sursa foto: Facebook

Mama fetiţei al cărui cadavru a fost îndesat într-o canapea va fi audiată în Spania.Ea a fost prinsă azi-noapte de poliţia din regiune chiar la locul de muncă şi arestată. Concubinul său este şi acum căutat în toată Europa.

Ilie Marcel Şerbuc este cel mai căutat om din România şi principalul suspect în cazul crimei din Sectorul 4.

Iar cea care apare lângă el, în imaginile din video, este Simona Monica Iftimovici. Amândoi au închiriat apartamentul groazei din sectorul 4 şi în care, într-o canapea, a fost găsit fără suflare trupul unei fetiţe. Ana Maria Constantin era copilul Monicăi, testele ADN confirmând cea mai sumbră bănuială a rudelor.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul crimei din Sectorul 4! Mama fetiței moarte a fost săltată de polițiști în Spania

După ce au fost INML, tatăl fetiţei, unchiul şi bunica au dat declaraţii la Poliţie. Aici au aflat că Ana Maria a murit în chinuri groaznice.

Tatăl, cel care o avea în custodie, nici nu a mai putut să vorbească. Din aprilie nu mai ştia nimic de Ana Maria. Bunica ei a fost cea care a vorbit ultima dată cu mama fetiţei pe 17 aprilie. Ana, mama ei şi iubitul acesteia petrecuseră împreună sărbătorile pascale.

Rudele sunt şocante şi nu înţeleg cine a omorât-o pe Ana Maria, cine i-a învelit trupul într-un sac şi cine l-a pus în canapea. Oamenii resping ideea cum că mama ar fi avut vreo legătură. Simona Monica Iftimovici a fost arestată azi-noapte în Spania. A fost prinsă chiar la locul său de muncă, în oraşul Lleida.

×
x close