Încerca un exercițiu de imagine să arate cât de mult-i pas de locuitorii care și-au pierdut casele.
L-a luat pe nu știu în brațe și a intrat în Căminul cultural, acolo unde senatorul George Simion a venit pentru a-l întreba pe edilul localității dacă are să-și reproșeze ceva după exploziile de sâmbătă seara,
Primarul nu a stat la discuții, motivând că trebuie să ajute familiile sinistrate.
Întrebat de jurnaliști cine este de vină pentru cele întâmplate, primarul a aruncat toată responsabilitate pe patronul firmei de GPL.
"Așa cum a spus și dl. președinte, nu este în competența primăriei să facă acest lucru și din moment ce n-am primit nicio sesizare", a spus edilul.
Florin Petre este primar al comunei Crevedia din 2016, fiind la al doilea mandat ales pe listele PSD. Potrivit declarației de avere din 2021, are împreună cu soția sa 14 terenuri, în total circa 35.000m² în extravilanul localității Crevedia,patru tractoare și patru mașini personale, dar și credite de 36.000 euro.
Chiar înainte să devină primar, Florin Petre a fost condamnat de Judecătoria Răcani la un an de închisoare cu suspendare, fiindcă a cumpărat un motocultor furat de un sătean.
Primarul știa că utilajul era furat, știa și de la cine, dar a închis ochii și l-a cumpărat cu 500 lei. La trei zile de la tragedia în care doi oameni au murit și alți 56 au fost răniți, multe case sunt lipsite de electricitate, iar zona încă este împrejmuită de pompieri, pentru că există încă riscul unor noi explozii.
Citeşte şi: Riscul unei noi explozii persistă la Crevedia | Noi detalii din anchetă