Infrastructura Bucureştiului s-ar putea apropia în următorii ani de cea a altor capitale Europene. Primăria promite amenajarea a 150 de kilometri de piste de biciclete, dar şi o reţea secundară de 415 kilometri. Astfel, până în 2035, orice locuitor al orașului va fi la maximum 200 de metri distanță de un traseu al rețelei principale de piste de biciclete.
Capitala beneficiază de 56 de km de piste de biciclete. Doar un sfert dintre ele sunt în Sectorul 1. Primăria spune că în doar șase ani, bucureștenii ar trebui să fie din ce în ce mai aproape de fiecare nod dedicat bicicliștilor. La doar 500 de metri de fiecare casă ar trebui să fie un traseu pentru biciclete. Tot reprezentanții primăriei spun că vom avea peste 6.000 de rastele.
Cei 150 de kilometri de reţea principală de piste pentru biciclete sunt împărţiţi în 19 trasee.
Primul dintre ele se va întinde pe 16 kiloemtri şi va face legătura între nordul Capitalei şi zona centrală, deservind în acelaşi timp Platforma Pipera. Alţi 6 kilometri vor face legătura între zona centrală şi partea de sud a Bucureştiului. Traseul ''Bucureştii Noi'' leagă nordul Municipiului de Piaţa Victoriei, pistele deja existente aici vor fi conectate de noul traseu Victoriei - Giurgiului. Mai apoi, traseul Colentina - Carol I, cu o lungime de peste 6 km va face legătura între nord est şi centrul Capitalei, de unde alţi 7 km de reţea vor face legătura cu zona de vest prin traseele Drumul Taberei - Elisabeta şi 13 septembrie - Ghencea În estul municipiului va fi amenjat Traseul Pantelimon.
Traseul Liniei este un traseu principal de piste de biciclete care va face legătura între vestul municipiului și zona de sud a acestuia. Un alt punct important al proiectului îl reprezintă Traseul Semicircular care face legătura între Cartierul Cotriceni şi Piaţa Muncii, conectând și Piața Victoriei – Ștefan cel Mare – Obor. La infrsatructura existentă pe Splaiul Independenţei se vor adăuga alţi 3 kilometri, iar centrul şi zna de sud est vor fi interconectate prin traseul Splaiul Unirii. Spre est va fi construit traseul Unirii - Pallady. Traseul Iuliu Maniu va face legătura între zona Grozăvești și vestul municipiului. Traseul Matei Basarab – Basarabia este alcătuit din: Strada Matei Basarab, Calea Călărașilor, Bulevardul Basarabia și Șoseaua Vergului. Programul include şi Traseele Inelul Meridian Nord şi Inelul Meridian Sud.
Conform planului de dezvoltare, noile piste vor fi delimitate de traficul auto, vor avea parte de marcaje corespunzătoare, dar și de semaforizare dedicată, astfeș încât cei care aleg să circule cu bicicleta prin capitala României, să o facă într-un mod cât mai sigur pentru toată lumea.
Primăria Capitalei promite şi 600 de parcari de biciclete de reședință şi un sistem bike-sharing cu 350 de stații de închiriere automatizată, cu o flota de 7.000 biciclete electrice.